Actualitate
Anca Hanu: „La teatrul din Cluj NU SE FAC DISCRIMINĂRI”
În artă, la fel ca în multe alte meserii, femeile își lasă amprenta într-un mod puternic. Dacă în unele meserii există discriminări sau prejudecăți, actrița clujeană Anca Hanu mărturisește că teatrul clujean nu face diferențe.
Anca Hanu, actriță la Teatrul Național din Cluj, cu numeroase premii în palmares, a crescut de mică împreună cu băieții, din generală până la liceu. Din acest motiv nu i-a fost greu să se înțeleagă cu colegii de scenă, reușind să colaboreze bine cu ei. În ceea ce privește discriminările între bărbați și femei, Anca nu crede că s-au făcut vreodată diferențe.
„Probabil sunt lucruri care se întâmplă, dar pe care eu nu le-am văzut. Personal, fiind implicată în asta, nu am simțit niciodată că s-ar face diferențe în artă. Nici la noi la teatru, nu am întâlnit vreo astfel de situație. Dar poate nu sunt pretențioasă și de aceea nu observ lucrurile acestea”, mărturisește Anca Hanu.
Bune și rele
Fiind femeie, nu a simțit în mod ostentativ că ar fi fost discriminată în vreo situație, iar politețea venită din partea bărbaților este un plus de care se bucură de fiecare dată.
„Eu fac școala de șoferi și am observat că uneori bărbații din trafic le discriminează pe femeile din trafic. Dar nu am simtit niciodata ca s-a luat o decizie in detrimentul sexului pe care îl am. Însă, în general, e foarte fain să fii femeie și să beneficiezi de gesture politicoase. Auzi mereu poftiți, vă rog, și ești lăsată de multe ori în față”, spune actrița.
Unde au dispărut gesturile simbol?
Pentru Anca Hanu, ziua de 8 martie este automat asociată cu mama ei și deși de cele mai multe ori tot ce poate să îi ofere un telefon, este suficient motiv de bucurie. Din păcate, gesturile-simbol sunt din ce în ce mai puține, iar goanna după cadouri scumpe și exuberante este din ce în ce mai mare.
„Pentru mine 8 martie înseamnă să nu uit să o sun pe mama. S-a întâmplat acum un an sau doi să uit. Nu s-a supărat, dar m-a sunat și mi-a reproșat că până atunci o sunam mereu și îi cântam de ziua ta, mămico. Dar în afara de partea emoțională, fiindcă sunt sigură că sunt multe fete și femei care au o relație special cu mama lor, cred că această sărbătoare a devenit ceva ce are legătură cu consumerismul. Nu se mai oferă mici atenții, s-a trecut peste ideea de cadou-simbol. Sunt mult prea multe pretenții și atunci atențiile au devenit… cadoaie”, explică Anca.
Anca Hanu s-a născut la 24 septembrie 1981, la Braşov. A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune, Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj, promoţia 2006, clasa prof. Diana Cozma. Joacă la Teatrului Naţional din Cluj din anul 2006.
De-a lungul carierei sale a primit numeroase premii:
Premiul pentru cea mai bună actriță pentru rolul Amalia din Amalia respiră adânc, la Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea, 2014;
Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal pentru rolul Amalia din Amalia respiră adânc, oferit de Teatrul Naţional Cluj-Napoca, în cadrul evenimentului Întâlnirile Internaţionale de la Cluj, 2014;
Premiul special pentru muzică, pentru Ada Milea şi Anca Hanu pentru Sânziana şi Pepelea, Festivalul Comediei Româneşti de la Bucureşti, 2014;
De asemenea, a câșitgat premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal în cadrul Galei Premiilor Uniter pentru rolul Amalia din piesa Amalia respiră adânc.