monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Misiune inedită pentru pirotehniștii clujeni. BOMBĂ din Al Doilea Război Mondial, găsită de un GRUP DE COPII

Echipa pirotehnică a ISU Cluj a fost solicitată să intervină, marți, în două misiuni de asanare a teritoriului de muniția rămasă neexplodată, în urma conflagrațiilor mondiale.

O bombă de aruncător, calibru 82mm, a fost găsită de un grup de copii în timp ce aceștia se jucau în apropierea localității Săndulești. Evenimentul a avut loc marți și, din fericire, copii au procedat corect, anunțându-i pe părinți, care la rândul lor au apelat de urgență echipa pirotehnică a ISU Cluj, prin numărul unic de urgențe 112.

Pirotehniștii au ridicat proiectilul în vederea transportului și distrugerii controlate într-un poligon special și au efectuat asanarea zonei, unde inițial a fost găsit proiectilul, pentru a verifica dacă mai se găsesc în apropiere și alte elemente de muniție. După finalizarea procedurilor, pirotehniștii au explicat copiilor, care au găsit proiectilul, pericolul reprezentat de aceste muniții.


Accesul pentru echipa pirotehnică în locul unde s-a găsit muniția a fost unul dificil și a presupus parcurgerea pantelor abrupte, pe un sol stâncos acoperit de pietriș, zona fiind apropiată de o carieră pentru extragerea pietrei.

Tot marți au fost găsite două proiectile explozive de calibru 100mm pe timpul lucrărilor de arare a unui teren agricol în apropierea Aleii Durgăului, din municipiul Turda. Muniția a fost preluată de echipa pirotehnică a ISU Cluj, pentru a fi transportată și distrusă controlat în poligon.


Pentru prevenirea accidentelor în cazul descoperirii munițiilor neexplodate ISU Cluj vă recomandă câteva măsuri preventive:

- anunțați prin numărul unic de urgențe 112 descoperirea munițiilor rămase neexplodate și nu mișcați muniția descoperită;


- nu încercați să dezmembrați elementele de muniție sau să le predați în vederea valorificării deșeurilor metalice;

- nu folosiți munițiile descoperite pentru improvizarea diferitelor dispozitive;


- nu loviți, tăiați sau demontați elementele de muniție neexplodată;

- nu aprindeți focul în apropierea elementelor de muniție descoperite;