monitorulcj.ro Menu
Actualitate

De Ziua Culturii, Boc îl citează pe Jean Monnet: "Susținerea culturii este fundamentală pentru creionarea unei identități naționale!"

Prezent la Timișoara, sâmbătă, la cea de-a doua întâlnire a Alianței de Vest, Emil Boc a explicat, pe scurt, că subiectul principal al întrunirii reprezentanților din Oradea, Arad, Timișoara și Cluj-Napoca a fost cultura.

Edilul municipiului Cluj-Napoca susține că pilonul principal al construcției europene ar trebui să fie cultura, "limba comună" care "unește oamenii".

"Este bine să ne amintim de cultură nu doar de Ziua Culturii, de ziua lui Eminescu, ci în fiecare zi, pentru că ea face parte din hrana spirituală de care are nevoie orice ființă umană. Nicio societate, de la mic la mare, de la oraș până la țară sau la Uniunea Europeană, nu va putea funcționa și nu va avea toate ingredientele unui succes dacă nu pune accent și pe cultură.


Îmi amintesc o vorbă atribuită lui Jean Monnet, unul dintre Părinții Fondatori ai Uniunii Europene, care spre sfârșitul vieții a spus că «Dacă aș lua-o de la început, aș începe cu dimensiunea culturală». Am avea nevoie mai mult ca niciodată de o identitate culturală ca prim element al construcției europene, după care să vină instituțiile. Este elementul care nu are granițe, care unește și nu dezbină oamenii, care îți dă posibilitatea să vorbești aceeași limbă, limba culturii", a declarat primarul, la un post de radio local.

Acesta a menționat că va susține investițiile în domeniul cultural, reluând idea de a spori calitatea vieții la Cluj-Napoca. În acest an, proiectele și acțiunile culturale vor primi finanțări nerambursabile de 10 milioane de lei de la bugetul local. De asemenea, alți 500.000 de lei vor fi alocați proiectelor culturale cu caracter social.


"Investiția în cultură și susținerea ei este fundamentală pentru creionarea unei identități naționale, europene, pentru a cultiva oamenilor climatul de toleranță, de respect și înțelegere. Un om care citește are altă atitudine cu siguranță este un om care altfel se raportează la viață, are altă atitudine în societate. Orașele care promovează cultura au o calitate a vieții mai importantă", a precizat Boc.

Edilul a mărturisit că, sâmbătă, la Timișoara, la reunirea Alianței de Vest, principalul subiect de discuție a fost cultura. Orașul Timișoara a fost desemnat Capitala Europeană a Culturii 2021.


"În această perioadă, până când se formalizează în sens juridic această Alianță, până când se va crea o asociație care să cuprindă cele patru municipalități, la nivel tehnic există întâlniri periodice pe anumite domenii între reprezentanții primăriilor. La Timișoara, întâlnirea a avut loc pe teme culturale. Pornind de la premisa că Timișoara este Capitala Europeană a Culturii, de asemenea Clujul este un rezervor de know-how, de expertiză, de evenimente practice, un asemenea schimb de idei a fost bine-venit", a precizat primarul.

Următoarea întâlnire de lucru a Alianţei Vestului va fi la Cluj-Napoca, până la finele lunii ianuarie, tema principală a acestei întâlniri fiind digitalizarea.