monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cozi la plata taxelor şi impozitelor la Primăria Cluj. “E mai de încredere statul la ghişeu”

La ghişeele Primăriei Cluj-Napoca s-au adunat peste 100 de persoane pentru a-şi plăti taxele şi impozitele locale pe case, terenuri şi maşini, preferând această variantă în locul sistemului online, majoritatea motivând că, fiind în vârstă, au încredere în varianta tradiţională.

Primii zeci de clujeni s-au aşezat la coadă la Direcţia de Impozite şi Taxe a Primăriei Cluj-Napoca luni dimineaţă, înainte de deschiderea ghişeelor, majoritatea fiind persoane în vârstă.

”Aşa sunt obişnuit, vin la ghişeu în prima zi din an, să îmi plătesc impozitul pe casă. Plătesc printre primii şi scap, nu mai am griji. Am auzit că acuma se poate plăti nu ştiu cum pe calculator, eu sunt pensionar, sunt trecut de 75 de ani, nu mă pricep. Ce e sigur e sigur, vii şi dai banii, primeşti chitanţă şi gata. Aşa fac de 30 de ani şi ca mine mai sunt mulţi. E mai de încredere statul la ghişeu, pentru mine”, a spus un clujean aflat la coadă.


Cei care îşi plătesc taxele şi impozitele locale susţin că vor să beneficieze şi de reducerea de 10% pe care o primesc dacă achită dările până în 31 martie.

”Pentru noi orice reducere e importantă, orice ban economisit ne ajută. Venim din prima zi, din a doua zi, să ne scăpăm de o grijă, să ştim că am plătit taxele”, a spus un alt pensionar.


Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au declarat, luni, că la coadă au stat şi persoane care au solicitat eliberarea de certificate fiscale necesare firmelor.

La nivelul oraşului Cluj-Napoca taxele şi impozitele locale se pot achita şi la primăriile de cartier.