Actualitate
Oameni care au schimbat Clujul în bine şi au scris istorie în 2018
În secolul vitezei, când toți aleargă de colo-colo, când „eu” este mult mai important decât „noi”, când toată lumea luptă pentru binele său, există câțiva oameni care au privit mult mai departe. Există oameni care au ajutat un pic la schimbarea lumii.
Acești oameni, indiferent că au vrut să schimbe puțin lumea din jurul lor prin cultură, sport sau ajutându-i pe cei nevoiași, au reușit să devină un exemplu. Nu vom ști niciodată dacă au dorit neapărat să facă asta, cert este că au reușit. Au reușit să lase ceva în urma lor și au demonstrat că în lume încă există iubire suficient de puternică încât să anuleze egoismul.
Monitorul de Cluj a realizat o retrospectivă a oamenilor care au scris istorie la Cluj în anul 2018.
O mână de bărboși au cumpărat o ambulanță pentru SMURD
După ce au dotat secția de arși a Spitalului Județean din Cluj cu echipamente de care era neapărată nevoie, membrii Beard Brothers au reușit să doteze și SMURD cu o ambulanță nouă de ultimă generație. Prin campania "1.12 Wheels for Life", "bărboșii" din cadrul "celui mai nonconformist ONG din România" au strâns peste 120.000 euro prin organizarea unei palete largi de evenimente, de la turnee de poker și maratoane, până la tombole, concerte și petreceri. Cu o parte din sumă au cumpărat ambulanța de tip C, iar pentru anul viitor promit să pună pe roate și cea de-a doua, fără alt interes decât a sprijini mii de clujeni, așa cum o fac din 2013 încoace, anul în care a luat ființă această frăție inedită. De atunci a luat naștere și divizia feminină - The Sisterhood, iar asociația crește pe zi ce trece, circa 550 de voluntari sărind în ajutorul Beard Brothers, organizație cu peste 12.500 de ore muncite, altruist, în slujba comunității.
Dan Petrescu a repus Clujul în fruntea fotbalului românesc
La 5 ani de la ultimul titlu câștigat de CFR, Clujul fotbalistic intrase într-un con de umbră. Cu Universitatea adâncită în mocirla ligilor inferioare, iar CFR-ul abia ieșită din chinurile insolvenței, semnele pentru o revenire nu erau prea bune. Asta până în vara anului trecut, la venirea lui Dan Petrescu la cârma "feroviarilor" care, cu infuzia generoasă de capital a misteriosului patron Neluțu Varga, a revigorat complet echipa. Botezată "Mândria Ardealului" în urmă cu un deceniu, CFR Cluj a redevenit o forță impenetrabilă a Ligii 1 sub comanda fostului internațional, iar lotul creionat de Petrescu, cu veteranii Camora, Culio și Deac în frunte, a cucerit cel de-al patrulea titlu de campioană din istorie. Defensiva-beton creată de fostul star al lui Chelsea a deranjat multă lume din suflarea sportivă, iar CFR-ul a devenit un ghimpe în spinarea Bucureștiului. Motiv pentru care, înainte de plecarea în China pentru un salariu fabulos, Dan Petrescu, aflat într-un permanent duel verbal cu contestatarii clujenilor, a ținut să mulțumească presei clujene pentru corectitudine și echidistanță. A lăsat în urmă o echipă închegată care, deși a ratat lamentabil grupele competițiilor europene, este în linie dreaptă pentru al doilea titlu consecutiv, bazându-se pe "scheletul" format de Dan Petrescu.
Gabriel Bota l-a readus pe Eminescu în inima clujenilor
În urmă cu câțiva ani, Gabriel Bota a început un proiect foarte riscant, prin care a încercat să readucă iubirea pentru lectură în Cluj. Astfel a luat ființă Festivalul Internațional de Carte Transilvania. La fiecare început de octombrie, în ultimii 6 ani, Clujul a fost împânzit de cărți. Anul acesta a vrut mai mult. A vrut să(-și) demonstreze că lectura încă este un punct de reper în viața românilor. Așa a luat naștere „Marea Lectură”. Pentru asta au fost tipărite 10.000 de exemplare din Mihai Eminescu, 100 de poeme alese. A vrut să doborâm un record mondial. A vrut ca 10.000 de clujeni să citească versuri în Piața Unirii. Au citit 3491, însă recordul nu a fost omologat. Dar nu a mai contat. În centrul Clujului s-au auzit versuri citite timp de 10 ore și 20 de minute, iar cei care au citit, au pus umărul la crearea unei bucăți importante a istoriei noastre. Fiecare om care a fost acolo, în data de 6 octombrie 2018, s-a schimbat puțin, a simțit ce înseamnă iubirea pentru lectură.
Cristina Grigore, prin PEDITEL, a ajutat mii de copii
Văzând cât este de aglomerată Unitatea de Primiri Urgențe din cauza părinților care se sperie prea ușor pentru sănătatea copiilor, Cristina Grigore a pus bazele PEDITEL, Sfat Medical Pediatric gratuit prin telefon. Astfel, din 2014 încoace, mii de cazuri au fost rezolvate și doar cele cu adevărat urgente au fost trimise la spital. În anul 2018, până la data de 1 decembrie, un număr de 67.683 apeluri au fost preluate de către medicii PEDITEL, care lucrează non-stop pentru a fi alături de părinți, cu peste 14.000 de apeluri în plus față de anul 2017.
Andi Daiszler a adus luna în Cluj
Andi Daiszler a vrut să le ofere clujenilor o perspectivă unică, motiv pentru care a adus proiectul „Museum of the Moon” la Biserica Piariștilor din Cluj. Mii de clujeni au fost să vadă luna îndeaproape, iar asta s-ar putea să fie unica experiență de acest fel pe care acești oameni o vor trăi în întreaga lor viață.
Museum of the Moon le-a permis clujenilor să observe și să contempleze asemănările și deosebirile culturale din întreaga lume și să arunce o privire asupra ultimelor informații științifice despre astru. În funcție de locul în care Museum of the Moon se află, semnificația și interpretarea ei se schimbă. Prin cercetarea pe care Luke Jerram o face în fiecare dintre aceste locuri, Museum of the Moon și luna însăși capătă noi înțelesuri, iar în jurul ei se țes noi povești.
Museum of the Moon este o “lucrare de artă călătoare” a artistului britanic Luke Jerram, ce măsoară 7 metri în diamentru și prezintă trăsături la 120 dpi conforme cu imagistica NASA a suprafeței lunii. Fiecare centimetru al lunii lui Jerram reprezintă, de fapt, 5 kilometri ai lunii.
CERT Transilvania. Cea mai mare familie de voluntari din Cluj
Pasiunea pentru off-road a reușit să îi aducă împreună, iar traseele montane le-au descoperit o lume extrem de frumoasă și pitorească, însă care ascundea familii sărace, izolate de civilizație și care doar visau la un trai decent. Şi totuşi, pentru aceste familii, de 9 ani, există speranţă. Totul datorită unor clujeni cu suflet mare, care an de an, în preajma Paştelului şi Crăciunului le fac o bucurie. Ei sunt CERT Transilvania, nişte tineri frumoşi, pasionaţi de offroad, şi care au străbătut fiecare potecă, fiecare drum de munte pentru a le aduce un strop de alinare. Fără GPS sau hărţi, cu maşini de teren dotate şi echipate să ajungă şi pe cel mai înalt vârf, tinerii le fac weekend-urile bătrânilor mai frumos.
Dacă pentru autorităţi, fiecare familie e doar un nume într-un tabel, pentru voluntarii CERT aceşti oameni au devenit familiile lor.
Maşinile de teren trec cu lejeritate de pe un vârf de munte pe altul. Sunt drumuri necălcate de oameni, acoperite de zăpadă sau pline de noroi. Maşinile patinează şi se afundă în noroi. O manevră greșită și se poate întâmpla o nenorocire. Muntele nu iartă. Practic, acești oameni își riscă propriile vieți pentru o cauză nobilă. Dar dorinţa de a ajunge la "bunicii lor" e prea mare. Alteori, se trec râuri pentru a ajunge acolo unde îţi doreşti.
Cutiile şi sacii au un destinatar dinainte stabilit. Sunt 130 de familii care primesc aceste pachete. 23-24 de kilograme are un pachet. Asta înseamnă 3 tone şi ceva de mâncare, pături şi îmbrăcăminte. Pentru unii sunt cifre seci, pentru alţii reprezintă totul. Făină, ulei, zahăr, margarină, conserve de peşte, de carne, de mazăre, dulciuri, cozonac, pâine, făină de mălai, cartofi, pături, şosete, pelerine, aragaze mobile, cizme. Şi lista poate continua. Fiecare îşi cunoaşte bătrânii, iar pachetele sunt tot mai mari de la an la an.
Articol scris de:
Bianca PREDA
Bianca TĂMAȘ
Raymond FÜSTÖS
Dan PORCUȚAN