Când câteva colinde alungă singurătatea

Joi de dimineață, elevii așteptau microbuzele, să pornească spre Sălicea. Profesoarele îi numărau, îi aranjau, îi rugau să fie cuminți. Dar erau oricum cuminți, printre râsetele și veselia copilăriei, acea agitație plină de energie. Unul dintre ei, purta un coș imens cu fructe, o mică atenție pentru bunicii și bunicuțele de la azil.

Am pornit cu toții spre Săliștea, unde o mână de vârstici își așteptau colindătorii. În momentul în care copiii au intrat în sală, agitația lor, specifică tinereții, parcă s-a lăsat învăluită de respect și de puțină teamă. Am mers prin Făget, am ieșit din Cluj, lovindu-ne de liniștea specifică satului, o izolare plăcută de gălăgia Clujului, chiar dacă este o distanță de doar 14 kilometri.

„Tinerețea trebuie prețuită”

 Însă a revenit cu și mai multă forță, în momentul în care au început să colinde. Una dintre fete dădea tonul. Vârstincii i-au ascultat cu atenție. Unii și-au împreunat mâinile de bucurie, alții au început să plângă, iar alții zâmbeau din tot sufletul, hrănindu-se cu energia și fericirea pe care câțiva elevi, cu ajutorul câtorva colinde, au reușit să le-o transmită.

„E un sentiment înălțător. Nu ne-ați uitat și nu suntem chiar atât de marginalizați. Se mai gândește cineva la noi. Ne aducem aminte de sărbători și este important să nu rămânem singuri”, povestește Nora, care are 83 de ani și de doi ani își petrece Crăciunul la azil. Se emoționează și lasă să cadă câteva lacrimi. Se rușinează, așa că încearcă să își continue ideea, dar cu zâmbetul pe buze.

„De când sunt aici, nu a fost chiar atât de greu în preajma sărbătorilor, fiindcă mereu am fost înconjurați de tineri și am fost felicitați, iar asta contează mult pentru noi. Tinerii ne transmit energie. Tinerețea trebuie prețuită, fiindcă și noi am fost odată tineri și ne dăm seama ce înseamnă. Înseamnă frumusețe și viitor”, mărturisește Nora.

„Mi s-a părut foarte frumos, e un gest binevenit, plin de sentimente, chiar dacă eu îmi petrec Crăciunul la fiica mea. Nu toți au norocul acesta”, o completează domnul Pavel, care înainte de pensionare a fost profesor și căruia îi lipsesc copiii.

În spatele sălii, mai retras, stă domnul Axinte, care are 84 de ani. Fost militar, bărbatul nu mai aude atât de bine, se spune că din cauza zgomotelor produse de tunuri. Ține în mână o bucată de prăjitură.

„Nu mănânc până nu pleacă. Nu e politicos”, mărturisește bărbatul. Apoi continuă: „Când îi vezi, simți energie!”.

Din păcate, spune una dintre îngrijitoare, memoria îi joacă feste.

„După ce plecați, în cinci minute, va uita că ați fost aici”, spune femeia.

Mici bucurii ocazionale

În perioada sărbătorilor de iarnă, multe persoane se gândesc și la cei care sunt singuri. Așadar, vârsnicii sunt vizitați de mai multe cete de colindători. Însă se bucură de fiecare dată. Din fericire, și pe parcursul anului, mai sunt tineri care merg și mai schimbă câte o vorbă cu ei.

„E foarte important pentru ei și și-ar dori să vină cât mai multă lume să îi colinde. Îi vizitează și membrii familiei, în măsura în care pot. Mai vin și pe parcursul anului. Vin și de aici, de la o biserică din apropiere o dată pe lună și stau de vorbă cu ei. Mai vine preotul din sat la ei în vizită”, explică Ioan Butuza, administratorul azilului.

O lecție pentru cei mici

Au colindat, au băut un pahar de suc, au aflat câte o poveste interesantă despre viețile celor cu care timpul a fost nemilos, apoi au plecat înapoi spre școală, însă cu sufletul puțin mai plin și cu puțin mai multă responsabilitate pentru cei bătrâni.

„Consider că am făcut un lucru bun, să mergem să-i colindăm și să le facem ziua mai bună. Am învățat că trebuie să fim mai respectuoși să îi ajutăm pe cei care au nevoie, chiar dacă doar cu un colind sau o vorbă bună”, zice Daria Diviricean.

„Am învățat că trebuie să-i iubești și să-i ții aproape pe cei dragi, să fii aproape de ei, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă”, spune Carissa Păcurar.

„Cred că au fost fericiți, am văzut că o doamnă a și plâns. Cred că ei nu sunt vizitați prea des și chiar s-au bucurat”, zice Richard Meseșan.

Drumul înapoi spre Cluj a fost mai liniștit. Cu toate că sunt mici, au putut să simtă și să înțeleagă efectul pozitiv pe care scurta lor vizită l-a avut asupra acelor bunici și bunicuțe pentru care sărbătorile sunt, poate, prea pline de singurătate.