Actualitate
Isterie la Untold. Peste 30.000 de abonamente vândute fără niciun artist anunţat
Toți fanii Untold pot cumpăra începând de astăzi abonamente pentru ediţia de anul viitor a festivalului.
“Deși mai sunt 8 luni până la a cincea ediție a festivalului Untold, interesul pentru abonamente depășește orice așteptări. Zeci de mii de fani își doresc să-și asigure un loc pentru unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din Europa. Până în acest moment s-au vândut peste 30.000 de abonamente pentru Untold 2019”, anunţă organizatorii.
Organizatorii vor pune astăzi, la ora 14.00, în vânzare pentru toți fanii festivalului, chiar și pentru cei care nu s-au înregistrat, abonamente pentru Untold 2019, la prețul de 119 euro plus taxe. Se pot achiziționa și abonamente VIP la prețul de 269 de euro plus taxe.
În prima etapă de vânzare s-au epuizat 15.000 de abonamente în mai puțin de 3 minute. Atunci, organizatorii au anunțat că vor fi disponibile doar 10.000 de abonamente, însă numărul extrem de mare de fani care doreau să-și asigure locul pentru Untold 2019 i-a determinat pe reprezentanții festivalului să crească numărul acestora.
Și pentru a doua rundă de vânzare, care a avut loc marți, 20 noiembrie, organizatorii au anunțat că vor fi disponibile doar 10.000 de abonamente, însă datorită interesului foarte mare din partea fanilor, reprezentanții Untold au hotărât să suplimenteze din nou numărul acestora cu încă 5000. Și acestea s-au epuizat în mai puțin de 10 minute.