Actualitate
Tristul destin al bisericii Calvaria din Mănăștur
Izolată, oarecum, de zarva celui mai mare cartier al Clujului, biserica de la Calvaria este un loc misterios, încărcat de istorie și de legende, unele păstrate în documentele vechi și cărți de istorie, altele în memoria puținilor mănăștureni vechi care mai trăiesc în cel mai mare cartier al orașului.
Ei bine, vechea mănăstire, care domina satul Mănăștur, era, probabil, mult mai impunătoare înainte de ridicarea carosabilului din 1987, anul în care au fost instalate în zonă șinele tramvaiului. Dealul pe care aceasta este construită s-a remarcat, în timp, fiindcă l-ar fi adăpostit pe voievodul Gelu, după înfrângerea de la Almaș, potrivit unei legende mai puțin credibile și a fost locul în care a fost zidită prima și singura mănăstire benedictină din Transilvania, în secolul al XI-lea.
Istoria Calvariei a fost una marcată de o serie de tragedii, care au condus de mai multe ori la distrugerea ei. Ghinioanele care au marcat-o au făcut ca ea să fi păstrat foarte puțin din forma sa inițială, așa cum au reușit alte așezăminte construite în aceeași perioadă în Europa, precum cea de la Rouen, din Franța, spre exemplu.
După ce a fost construită, mănăstirea, foarte puternică, nu a fost subordonată episcopilor Transilvaniei de către regele Ungariei, ci direct unui arhiepiscop, potrivit afirmațiilor istoricului Gyorgy Gaal. Decizia monarhului i-a supărat pe episcopii transilvăneni, care au atacat de mai multe ori mănăstirea benedictină din Mănăștur, au jefuit-o și au distrus documente care îi atestau drepturile.
După atacurile episcopilor, a urmat marea invazie a tătarilor, din 1241, în timpul căreia mănăstirea a fost total distrusă, pentru a fi reconstruită, cu greu și repusă în funcțiune în 1290. După această dată mănăstirea primește dreptul de a autentifica documente și devine cel mai mare centru notarial al Transilvaniei, după Alba Iulia. Pentru munca copiștilor din Mănăștur se păstrează registrele care păstrează textele sau urme apeste 7.000 de scrieri. Din păcate, așa cum scria istoricul clujean, din mâinile mănășturenilor din mănăstire a ieșit și o serie de falsuri așa că pecetea mănăstirii a fost distrusă, iar călugărilor de aici le-a fost suspendat dreptul de autentificare de documente.
Nu știm cum a reușit abatele Antonius (1424-1451) să spele reputația de falsificatori a călugărilor săi, dar a reușit să obțină din nou dreptul de autentificare de documente pentru mănăstire. Acesta a fost, probabil, și unul dintre motivele pentru care numele lui apare și pe cadranul solar aflat și azi pe zidul bisericii Calvaria.
Din păcate, liniștea nu a durat mult, deoarece mănăstirea a jucat un rol important în timpul răscoalei lui Budai Nagy, Antal din 1437 și, cel mai probabil prinsă fiind în luptele răsculaților, a fost jefuită.
După răscoală, mănăstirea cu hramul Sf. Maria a fost condusă de abați din familiile Polnar și Tomori, până când a fost preluată de iezuiți, în 1579.
În 1598, o altă tragedie a lovit mănăstirea: aceasta a fost lovită de un trăznet și a fost distrusă. Abia în 1620 a fost refăcută, dar atacurile turcilor și tătarilor din 1658-1661 au distrus-o din nou.
Astfel, după o istorie atât de zbuciumată, în 1780, fosta mănăstire devenise un depozit uitat până a redeveni biserică greco-catolică, ortodoxă și, în final, catolică, așa cum o știm acum.
Astfel, biserica de la Calvaria devine cea mai veche biserică în funcțiune din Cluj și mărturia faptului că Mănășturul și mănăstirea în jurul căreia s-a dezvoltat localitatea sunt așezări mai vechi decât însuși Clujul, așa cum au recunoscut autoritățile clujene în 1342, după un proces cu abatele Calvariei, care a cerut această recunoaștere.