monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Accident pe strada Gheorghe Marinescu. O fetiţă de 9 ani a fost rănită uşor.

Poliţiştii Biroului Rutier Cluj-Napoca cercetează împrejurările producerii a două evenimente rutiere, care au avut loc în municipiul Cluj-Napoca, în urma cărora două persoane au suferit răni uşoare.

"La data de 4 septembrie a.c., în jurul orei 13.40, pe strada Gheorghe Marinescu din municipiul Cluj-Napoca s-a produs un accident rutier în urma căruia o persoană a fost rănită uşor.

În speţă, o fetiţă în vârstă de 9 ani din municipiul Cluj-Napoca, s-a angajat neregulamentar în traversarea străzii, fără a se asigura, fiind surprinsă şi accidentată de un autoturism care circula regulamentar şi era condus de către un bărbat în vârstă de 60 de ani din Cluj-Napoca. În urma impactului, fetiţa a fost rănită uşor", spun reprezentanţii IPJ Cluj.


În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

De asemenea, la data de 4 septembrie a.c., în jurul orei 19.00, pe strada Observatorului din municipiul Cluj-Napoca a avut loc un eveniment rutier în urma căruia o persoană a fost rănită uşor.


O femeie, în vârstă de 26 de ani, din municipiul Gherla, judeţul Cluj, s-a angajat neregulamentar şi fără a se asigura, în travesarea drumului public, fiind surprinsă şi accidentată uşor de un autoturism care circula regulamentar, fiind condus de o femeie în vârstă de 27 de ani, din municipiul Cluj-Napoca. În urma accidentului, victima a suferit răni uşoare.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”, fată prevăzută şi pedepsită de Codul penal.