Actualitate
Evaluarea Naţională. Elevii din clasa a VI-a susţin, joi, ultima probă
Elevii din clasa a VI-a vor susţine, joi, proba la matematică şi ştiinţele naturii , în cadrul Evaluării Naţionale, informează Ministerul Educaţiei. Rezultatele obţinute nu vor fi publice şi nu vor fi trecute în catalog.
Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, ultima testare din cadrul Evaluării Naţionale, pentru elevii din clasa a VI-a, va avea loc pe 24 mai, la matematică şi ştiinţele naturii. Aceştia au susţinut proba la limba română, marţi, pe 23 mai.
Evaluările se vor susţine în sălile în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod normal. Acestea vor fi adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influenţa pe elevi, se arată în sursa citată.
„Testele sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale şi trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate. Durata alocată rezolvării acestora este de 60 de minute pentru probele scrise de elevii clasei a VI-a. Acestea sunt evaluate în cadrul instituţiei de învăţământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate, în termen de cel mult 7 zile de la data susţinerii ultimei probe", reiese dintr-un comunicat de presă transmis de MEN, informează Mediafax.