monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Lucrări spectaculoase la nodul Gilău pe Autostrada Transilvania – FOTO

Lucrări de amploare au loc în aceste zile la nodul de la Gilău al Autostrăzii Transilvania. Pe șantier a fost adusă o macara-gigant pentru montarea grinzilor de 165 de tone. Conform proiectului, șoferii ar trebui să circule pe acest pod în toamna acestui an.

Este vorba despre ciotul de 800 de metri din autostrada A3 care va conecta cei 8,7 km ai tronsonului Gilău-Nădășelu, porţiune gata încă din noiembrie 2017, de restul autostrăzii spre Câmpia Turzii. Instalarea grinzilor o să dureze aproximativ de 30 de zile. După ce râul Someș a fost secat pentru realizarea pilonilor de susținere, pe șantierul podului de la Gilău al Autostrăzii Transilvania a început montarea grinzilor. Constructorul folosește un utilaj impresionant.

“Constructorii se pregătesc să instaleze primele grinzi pe podul Gilău peste Someșul Mic, ciotul din Autostrada A3 care va conecta cei 8,7 km ai tronsonului Gilău-Nădășelu (gata din noiembrie 2017) de restul autostrăzii spre Câmpia Turzii. Macaraua Liebherr LR1600/2 care poate ridica sarcini de până la 600 tone, poreclită Monstrul, este pregătită pentru ridicarea grinzilor. În weekend s-au desfășurat mai multe acțiuni premergătoare operațiunilor propriu-zise de instalare care au început luni și vor dura în jur de 30 de zile”, spun cei de la Asociaţia Pro Infrastructura.


Realizate de compania americană Bechtel și abandonate în 2012 împreună cu restul șantierului, aceste 64 de grinzi vor fi montate, rând pe rând, în următoarele patru săptămâni.

„Opt deschideri și opt grinzi per deschidere adică patru pe pilă cum ar veni, că sunt două sensuri de autostradă. După ce se pun grinzile, trebuie să se mobilizeze puternic să facă armarea, betonarea”, a explicat Ionuț Ciurea, managerul Asociației Pro Infrastructura, citat de digi24.ro.


Șoferii abia așteaptă finalizarea podului de la Gilău, cu toate că acesta le va aduce doar 10 kilometri de autostradă în plus.

Lucrările executate de firma italiană se ridică la aproape 26 de milioane de lei, fără TVA.