monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Se întâmplă la Cluj. O mașină a blocat intervenția unei ambulanțe. “Un om a făcut infarct şi medicul a sărit gardul”

O mașină a blocat accesul unei salvări în centrul Clujului. Pacientul, care ar fi suferit un infarct, a fost transportat la spital după ce a fost scos peste gard de ambulanțieri, vecini și polițiști.

Maşina cu pricina avea în geam o foaie cu "Acces auto general Zilele Clujului, Festivalul Culinar Internaţional". Incidentul a avut loc pe strada Sextil Pușcariu.

"Un om a făcut infarct şi medicul a trebuit să sară gardul, dar acum nu îl pot scoate pe om din curte!", a scris un utilizator al grupului de Facebook Info Trafic Cluj. "Poliţia era deja acolo, nr. de telefon nu era", a precizat acesta. 


Și echipajul medical a fost nevoit să sară gardul ca să ajungă la urgență.