Actualitate
Cum arată noile autobuze Mercedes ale Clujului. Au ajuns în ţară –GALERIE FOTO
La începutul lunii iunie 2017, municipalitatea se lăuda că Mercedes va livra Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca un număr de 50 de autobuze noi, după ce a câştigat o licitaţie în acest sens cu o ofertă de aproape 11 milioane de euro. Primele autobuze au ajuns deja în România.
Directorul CTP Cluj-Napoca, Liviu Neag, a declarat săptămâna trecută că primele 15 autobuze vor fi livrate în următoarele săptămâni.
“Suntem prinşi într-un program amplu de dezvoltare în ce priveşte dotarea cu mijloace de transport. La ora actuală este într-o fază avansată dotarea cu 60 de autobuze. Aceste 60 de autobuze se vor achiziţiona în baza unui împrumut pe care compania l-a licitat în cadrul unei licitaţii cu băncile comerciale. În săptămânile viitoare vom avea livrarea la 15 autobuze articulate Mercedes, este o licitaţie adjucată anul trecut. La sfârşitul lunii aprilie începutul lunii mai este în program livrarea primelor 11 autobuze din cele 30 adjudecate, autobuze electrice. Suntem împreună cu Primăria în perioada de licitare a 50 de troleibuze noi, respectiv 22 garnituri de tramvaie”, a spus Neag în şedinţa extraordinară de Consiliu Local de miercuri unde se dezbătea aprobarea bugetului Companiei de Transport Public.
Autobuzele au ajuns deja în ţară, la Bucureşti, şi au fost fotografiate de un utilizator al formului forum.metrouusor.com, lângă un centru comercial din Capitală. Cele 15 vehicule sunt personalizate în culorile flotei de mijloace de transport în comun din Cluj, mov şi gri, sunt articulate şi au 18 metri lungime, cu 6 metri mai mult decât autobuzele simple care circulă în România.
”Licitaţia organizată de CTP Cluj-Napoca a fost câştigată de Mercedes, care va livra 50 de autobuze noi, de ultima generaţie. Autobuzele au podea joasă, computer de bord, camere video interior şi exterior, trapă pentru persoane cu dizabilităţi, motor Euro 6, care are cel mai redus grad de poluare, consumul de carburant fiind unul bun. Preţul unui autobuz se ridică la 219.500 de euro, valoarea totală a contractului fiind de aproape 11 milioane de euro. Cu noile autobuze, parcul auto al CTP se înnoieşte semnificativ, acestea urmând să intre pe toate liniile din oraş”, spunea anul trecut Neag.
Parcul auto al companiei clujene are, în prezent, 243 de autobuze, 98 de troleibuze, 29 de tramvaie şi 10 microbuze.