monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Peste 2.400 de școli din România au WC în curte. Care este situația în Cluj și cine trebuie tras la răspundere?

Ministrul Educației Liviu Pop a anunțat în urmă cu nici 24 de ore că în România există 2.418 unități școlare cu grupurile sanitare în exterior. Pe scurt, peste 2.000 de școli, la care învață alte câteva mii de elevi au WC în curte.

În cursul zilei de miercuri, Liviu Pop a anunțat pe pagina sa de Facebook care este situația tristă a școlilor din România. Ba mai mult, a promis că în decurs de 3 ani, elevii de la cele 2.418 școli vor intra în rând cu lumea și vor putea să folosească în mod civilizat toaleta, adică în interiorul instituției, într-o baie nouă și curată.

„La 159 de ani de la Unirea Principatelor Române avem 2418 unităţi şcolare cu grupurile sanitare în exterior.Prin programul de guvernare PSD-ALDE, în cel mult 3 ani, autorităţile locale, judeţene şi centrale vor face ca toate unităţile şcolare din România să aibă condiţii decente pentru educaţia elevilor şi preşcolarilor”, a scris, pe Facebook, Liviu Pop.


Sute de elevi din Cluj merg la școală în condiții improprii

Ministrul Educaţiei a alăturat mesajului şi un tabel cu numărul de astfel de unităţi şcolare din fiecare judeţ al ţării. Cu toate că în zona Moldovei situația este tragică, existând în unele județe chiar și sute de unități de învățământ cu grupurile sanitare în exterior și județul Cluj are cu ce se „mândri”. În ciuda faptului că în Cluj se fac investiții după investiții, în acest moment există 23 de școli care nu au toaletă în interior.

Ba mai mult, la începutul anului școlar 2017-2018,  sute de elevi și-au pregătit ghiozdanele pentru a merge la școală în condiții improprii. Din totalul de 635 de unități școlare care există în județ, 95 nu au primit autorizație sanitară de funcționare de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Cluj.


La școala din Dângău Mare din comuna Căpușu Mare învață doar 7 elevi, iar școala și autoritățile locale nu par preocupați de sănătarea lor. Zi de zi trebuie să înfrunte frigul pe timpul iernii pentru a putea folosi latrinele din curte. WC-uri turcești, unde copiii trebuie să ducă apă cu găleata ori de câte ori folosesc toaleta. Vara, trebuie să se chinuie cu mirosul insuportabil care iese din latrine.

La doar 10 kilometri de Cluj-Napoca, în satul Suceagu, comuna Baciu, situația este la fel de tragică. Elevii de aici s-au obișnuit ca de ani de zile, în septembrie, să se întoarcă la bănci uzate, pereți scorojiți și să se spele pe mâini cu apă dintr-un butoi, într-un lighean de plastic. De câte ori doresc să meargă la toaletă riscă să se infecteze cu cine știe de boală din cauza toaletei insalubre care se află chiar în fundul curții școlii. Părinții se tem pentru sănătatea copiilor, însă nu au de ales. Cei mici trebuie să învețe carte. Dacă în Dângău Mare confortul a 7 copiii nu este un punct de interes, în Suceagu este vorba despre 200 de suflete care învață la Școala Gimnazială.


Reprezentanții Inspectoratului Școlar susțin că această problemă nu este una care ține neapărat de conducerea școlilor, ci de administrațiile locale. În multe sate din județ încă nu există apă curentă, iar fără apă curentă, nu se pot exista nici toalete.

„Este posibil pentru că administrațiile locale sunt responsabile de introducerea utilităților. În satele respective despre care discutăm nu există apă curentă. Neavând apă nu puteau face toalete. Și până când se va rezolva această problemă, nu se va putea face nimic. Este vorba de investiții de milioane de euro în anumite situații pentru comună. Lucrurile sunt foarte complicate”, a declarat Valentin Cuibuis, șeful Inspectoratului Școlar Județean Cluj.


Internet înaintea toaletelor

Această problemă a fost semnalizată de mai multe ori în presă, atât la nivel local cât și național. Însă reprezentanții Învățământului au considerat că este mai important ca fiecare unitate școlară să aibă o conexiune la internet decât să aibă condițiile minime de igienă pentru a evita îmbolnăvirea copiilor. Astfel, în decembrie 2017,  în urma unui parteneriat între Ministerul Învățământului și Ministerul Comunicațiilor, românii erau anunțată că înainte de sfârșitul anului viitor, toate școlile din România, din mediul gimnazial, vor avea internet.


„Există un program la nivelul Ministerului Învăţământului, Internet Campus, care vizează introducerea internetului în mediul gimnazial, în toate şcolile din România. Neştiind câte şcoli sunt fără Internet astăzi, pot să vă promit că înainte de sfârşitul anului viitor toate şcolile din România, din mediul gimnazial, vor avea Internet Campus, prin intermediul programului derulat de Ministerul Învăţământului, în care Ministerul Comunicaţiilor este partener, iar organismul intermediar este finanţatorul acestui proiect”, declara Lucian Şova, ministrul Comunicaţiilor, în luna decembrie a anului trecut.

Astfel, până la sfârșitul acestui an, copiii vor putea să folosească în voie internetul la școală, în timp ce, pentru a folosi o toaletă decentă, vor trebui să mai aștepte încă trei ani.