Actualitate
Au polițiștii locali prea multe atribuții? După o parcare neregulamentară, un clujean vrea reguli noi
După ce a fost amendată de cel puțin două ori pentru parcări neregulamentare, o firmă cere schimbarea regulamentului și consideră că Primăria Cluj-Napoca a dat polițiștilor locali atribuții mult peste lege.
O firmă solicită revocarea unei hotărâri de Consiliu Local emisă în 2014 privind oprirea, staționarea și parcarea neregulamentară pe domeniul public al municipiului Cluj-Napoca. În opinia acesteia, prevederile HCL sunt nelegale. Acțiunea vine după ce a fost sancționată contravențional de cel puțin două ori, în Piața Mihai Viteazu și pe strada Nicolae Titulescu, după ce nu a comunicat datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredințat autovehiculul.
Legi copiate?
“HCL-ul Primăriei reglementează o contravenție care deja este prevăzută de un act normativ cu caracter superior și anume OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. În al doilea rând, raportat la atribuțiile polițiștilor, agentul constatator nu avea posibilitatea să sancționeze o astfel de contravenție, cel mult putând să coopereze cu Poliția Română pentru identificarea persoanei vinovate de o contravenție. Raportat la atribuțiile limitativ menționate în Legea Poliției Locale, o hotărâre de Consiliu Local nu poate să cuprindă prevederi derogatorii de la aceasta și să confere polițiștilor locali atribuții peste ceea ce prevede această lege. Prevederile HCL sunt copiate din OUG nr. 195/2002”, se menționează în plângerea care va fi dezbătută în cadrul ședinței de miercuri a Consiliului Local.
Angajații Primăriei spun că motivele invocate nu justifică revocarea hotărârii de Consiliu Local și au propus respingerea plângerilor și menținerea hotărârii în forma sa actuală.
“HCL nr. 61/2014 și OUG 195/2002 nu vizează același domeniu de reglementare, neexistând o suprapunere a situațiilor vizate de cele două acte normative. Dispozițiile HCL nu incriminează încălcarea regulilor de circulație rutieră, ci sunt menite să contribuie la asigurarea unei bune administrări a domeniului public sau privat al municipiului Cluj-Napoca. Spre deosebire de OUG nr. 195/2002, HCL nr. 61/2014 reglementează unele aspecte referitoare la oprirea, staționarea și parcarea neregulamentară pe domeniul public sau privat al municipiului Cluj-Napoca a vehiculelor pe trotuar, pe spațiile verzi, în locuri de agrement, parcuri și locuri de joacă, ocuparea abuzivă a locurilor de parcare aflate în administrarea primăriei de către altă persoană decât titularul locului de parcare, oprirea, staționarea și parcarea mașinilor prin care se împiedică sau se limitează accesul la obiective de interes public (puncte gospodărești, centrale termice, alei, parcuri, locuri de joacă), oprirea staționarea și parcarea vehiculelor prin care se împiedică sau se limitează accesul în spitale, școli, teatre, muzee, farmacii, bănci, firme sau prin care este obstrucționat accesul spre parcările sau garajele legal amenajate, pistele pentru bicicliști sau zonele pietonale”, spun reprezentanții municipalității.
Atribuțiile polițiștilor locali, între legalitate și necesitate
În ceea ce privește atribuțiile polițiștilor locali, Primăria susține că prin HCL s-a stabilit în sarcina proprietarului/utilizatorului mașinii implicat în săvârșirea contravențiilor obligația de a comunica Poliției Locale, în termen de 15 zile de la solicitare, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredințat autovehiculul spre a fi condus.
“Unul din principiile răspunderii contravenționale este caracterul personal al acesteia. Întrucât de cele mai multe ori proprietarul sau deținătorul vehiculului nu comunică datele de identitate ale utilizatorului mașinii implicat în săvârșirea faptei contravenționale, deși i se solicită în mod expres acest lucru, prin aceeași hotărâre de Consiliu Local s-a stabilit o contravenție prin care este sancționată necomunicarea în termenul solicitat sau comunicarea incompletă a datelor de identitate ale conducătorului mașinii implicat în fapta contravențională. Contravenția prevăzută de HCL nr. 61/2014 sancționează necomunicarea datelor de identitate ale persoanei care a parcat neregulamentar pe domeniul public și nu se referă la fapte care reprezintă contravenții la circulația pe drumurile publice sancționate prin Codul Rutier neexistând o suprapunere între contravenția prevăzută prin HCL și cea reglementată prin OUG 195/2002. În ceea ce privește specificul contravențiilor din domeniul circulației și procedura de încheiere a proceselor-verbale în astfel de situații, deși agenții constatatori fac toate demersurile pentru identificarea pe loc a persoanei care a condus/parcat mașina, de cele mai multe ori aceste încercări nu conduc la niciun rezultat. Din acest motiv se impune identificarea ulterioară a proprietarului cu sprijinul Serviciului de Permise și efectuarea unor demersuri suplimentare pentru identificarea persoanei care se face vinovată de săvârșirea contravenției”, mai spune Primăria Cluj-Napoca.
Potrivit Poliției Locale, afirmația potrivit căreia agenții constatatori din cadrul poliției locale nu ar avea posibilitatea de a constata și sancționa contravenții la HCL nr. 61/2014 este contrazisă de articolul potrivit căruia “controlul respectării prevederilor prezentei hotărâri, întocmirea notelor de constatare și încheierea proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor vor fi efectuate de către agenții constatatori care sunt primarul municipiului Cluj-Napoca, persoanele împuternicite de către acesta și polițiștii locali”.
"Prin urmare, agentul constatator din cadrul Poliției Locale are competența de a solicita proprietarului mașinii datele de identitate ale persoanei căreia i-a încredințat vehiculul spre a fi condus, precum și de a aplica sancțiunile contravenționale prevăzute de această hotărâre de Consiliu Local", transmite Primăria.