Actualitate
Vremea de Bobotează va fi extrem de caldă, cu temperaturi de până la 16 grade
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că, în acest sfârşit de săptămână, vremea va fi extrem de caldă pentru această perioadă a anului, iar sămbătă, în ziua de Bobotează, se vor înregistra temperaturi de până la 16 grade, urmând ca, de marţi, să se mai răcească.
„De Bobotează va fi o vreme extrem de caldă, vor fi între 6 şi 16 grade, ziua, iar noaptea, între -2 şi 8 grade, doar prin estul Transilvaniei, să fie undeva pe la -5, -6 grade, fără precipitaţii. Vineri vor fi temperaturi între 2 şi 12 grade şi precipitaţii, mai ales ninsori, vor mai fi la peste 1.700 de metri altitudine, iar în zonele mai joase vor fi precipitaţii mixte. Trecătoare şi nesemnificativă o să fie şi lapoviţa prin nord, vest şi centru. De interes pentru week-end sunt temperaturile ridicate şi, mai ales, dimineaţa şi noaptea, va fi ceaţă, prin sud, nord, centru”, a declarat meteorologul de serviciu ANM, potrivit Mediafax.
Meteorologii precizează că vremea foarte caldă va mai dura şi luni, dar de marţi, temperaturile vor mai scădea, dar tot peste norma normală se vor situa.
„Treptat, începând de marţea viitoare, o să înceapă să scadă temperaturile, dar chiar şi aşa, ele vor fi, prin centru, sud, vest, un pic mai mari decât în mod normal. Poate prin partea de est să fie şi valori ceva mai apropiate de normal. Se răceşte, nu o să mai fie abateri faţă de normal de câte 10 grade aşa cum va fi în acest weekend, dar tot 3, 4 grade în plus vor fi şi în săptămâna viitoare", a explicat meteorologul.
Potrivit specialiştilor, în această perioadă, temperaturile normale ar fi între -3 şi 5 grade, cu -1 grad prin estul Transilvaniei, 5 grade pe litoral şi 3 grade în Bucureşti.
„Fiecare regiune va avea propria evoluţie. Cel mai repede se va răci în Moldova, în jur de 2-3 grade. În vestul ţării, vor scădea temperaturile de la 14 grade, până la 7-8 grade. Este posibil ca în a doua jumătatea a săptămânii viitoare, să avem temperaturi apropiate de norma acestei perioade. Chiar dacă noi vom simţi că vremea se răceşte, dacă e să comparăm cu ce va fi în acest sfârşit de săptămână, tot peste normal o să fie", a mai adăugat reprezentantul ANM.