monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Lucrări în grafic şi termene devansate la Compania de Apă Arieş

Lucrările de extindere şi reabilitare a reţelelor de apă şi canal de la Turda şi Câmpia Turzii vor fi finalizate în toamna acestui an.

Presa locală şi judeţeană a fost invitată ieri de reprezentanţii Companiei de Apă Arieş şi ai Ministerului Mediului la un tur al obiectivelor derulate în acest moment, parte a proiectului european implementat în zona Turda Câmpia Turzii.

Scopul “pelerinajului”: vizitarea obiectivelor de investiţii de infrastructură de mediu, realizate din fonduri europene, în cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemului de apă şi apă uzată în regiunea Turda – Câmpia Turzii”.

Pe agenda zilei s-au aflat vizitarea reţelelor de apă şi canalizare de pe străzile Dr.I.Raţiu şi Andrei Mureşanu. Uzina de Apă din localitatea Mihai Viteazu, un alt obiectiv de interes urmat de prezentarea stadiului lucrărilor la staţia de tratare de la Bogata, vizitarea staţiei de epurare de la Câmpia Turzii a reprezentat punctul final al incursiunii.

Reabilitarea şi modernizarea staţiei epurare Câmpia Turzii, cu cea mai mare valoare din întreg proiectul, adică 71,8 milioane lei, este realizată în procent de 52,18%, termenul limită fiind 15 martie 2012. Constructorii şi managerul proiectului au dat asigurări că lucrările vor fi finalizate chiar în toamna acestui an!

Lucrările demarate în cadrul proiectului european de extindere şi reabilitare a reţelelor de apă şi canal de la Turda şi Câmpia Turzii au avansat comparativ cu luna martie cu aproape 20%. La multe dintre “pachete” stadiul de execuţie este aproape de final, luna octombrie 2011 fiind termenul limită pentru definitivarea acestora.