monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Bărbaţi reţinuţi pentru furt. I-au sustras unei femei portmoneul, în timp ce aceasta se afla pe peronul stației CFR din Cluj

Polițiștii de la transporturi au identificat și reținut doi bărbați bănuiți de comiterea unui furt.

Bărbaţi reţinuţi pentru furt. I-au sustras unei femei portmoneul, în timp ce aceasta se afla pe peronul stației CFR din Cluj

La data de 22 noiembrie a.c., în urma investigațiilor efectuate, polițiștii din cadrul Postului de Poliție TF Cluj-Napoca au identificat, pe peronul gării, doi bărbați, de 30 și 35 de ani, din județele Gorj și Teleorman, bănuiți de comiterea unui furt.

„Din cercetările efectuate, la data de 21 noiembrie a.c., cei doi i-ar fi sustras unei femei portmoneul, în timp ce aceasta se afla pe peronul stației CFR Cluj-Napoca. Astfel i-ar fi cauzat femeii un prejudiciu de circa 850 de lei.


În urma administrării probatoriului în cauză, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, faptă prevăzută de Codul penal”, spun reprezentanţii IPJ Cluj.

Prejudiciul a fost recuperat în proporție de circa 50%.


Pentru identificarea celor doi, polițiștii de la transporturi au beneficiat de sprijinul polițiștilor de la Craiova și al polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca.