Actualitate
România, pusă din nou “la colţ” în raportul MCV
Analistul Radu Albu Comănescu crede că “guvernarea la noi se face nu doar parţial ci şi mistificator”, iar europarlamentarul Daniel Buda consideră că raportul MCV este expresia neputinţei celor care ne conduc.
Comisia Europeană a publicat raportul privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de Cooperare şi Verificare, anunţând că s-au făcut progrese în domenii precum verificarea conflictelor de interese, dar sunt menţionate şi provocări la adresa independenţei Justiţiei.
În raport România este aspru criticată, iar unii specialişti în justiţie au atras atenţia că acesta este cel mai dur mesaj al Comisiei Europene dat până acum. Analistul politic clujean Radu Albu Comănescu remarcă o schizofrenie guvernamentală sau o dorinţă de a prezenta o altfel de imagine a criticilor care ni se aduc.
"O schizofrenia guvernamentală"
“Am văzut o ruptură între declaraţiile ministrului Justiţiei Tudorel Toader şi declaraţiile cât se poate de clare din raportul MCV.
Raportul este într-o tonalitate critică ce nu poate fi negată, aşa cum o face domnul ministru care insistă pe părţile de avans. Evident că avansul trebuie să fie acolo, pentru că altfel noi ieşim de sub monitorizare. Să vedem însă că domnul ministru joacă doar cartea acestor aspecte care sunt minore în raport cu ceea ce a determinat oamenii să iasă în stradă (şi probabil îi va determina să iasă din nou) e încă o dată dovada că guvernarea la noi se face nu doar parţial ci şi mistificator.
Tot ce pot remarca e schizofrenia guvernamentală sau dorinţa de a prezenta o imagine mai edulcorată a criticilor care se fac în Europa. Şi nu e prima dată când guvernul practic transformă sau interpretează mult mai pozitiv decât este cazul ceea ce vine de la Bruxelles sau prezintă Bruxelles-ului lucruri care nu sunt reale cu privire la ceea ce se întâmplă în România”, consideră analistul politic Radu Albu Comănescu.
Daniel Buda: “România se întoarce în anii 2000”
Raportul MCV publicat de Comisia Europeană este expresia neputinţei şi a incompetenţei Guvernului PSD-ALDE care întoarce România la nivelul anilor 2000, atrage atenţia, la rândul său, europarlamentarul clujean, Daniel Buda.
Politicianul clujean cere premierului României, şi ministrului Justiţiei să nu întoarcă România în trecut şi să cântărească cu atenţie următorii paşi pe care ţara noastră îi va face. Parcursul european al României este ireversibil şi nimeni şi nimic nu poate să împiedice acest lucru.
"Din păcate, Guvernarea PSD-ALDE şi, mai ales ministrul Justiţiei, domnul Tudorel Toader, nu au ţinut cont de recomandările din raportul MCV din luna ianuarie 2017 şi nici de recomandările verbale pe care însuşi prim-vicepreşedintele Comisiei, domnul Frans Timmermans, le-a transmis României în luna februarie a acestui an din plenul Parlamentului European atunci când a avut loc dezbaterea pe marginea statului de drept şi a democraţiei din România. În acea perioadă peste 400.000 de mii de români din peste 50 de oraşe din ţară şi străinătate au ieşit în stradă pentru a cere abrogarea ordonanţei de urgenţă nr. 13 care modifica, la ceas de seară Codul Penal şi de Procedură Penală.
Acum 10 ani, în momentul aderării la Uniunea Europeană, ţara noastră s-a angajat în mod ferm pentru un parcurs european iar cetăţenii, prin mişcările de stradă, demonstrează că doresc să fie continuate aceste angajamente, dincolo de refuzul actualei guvernări. România merită politicieni care să lupte pentru democraţie, pentru statul de drept şi pentru respectarea justiţiei şi nu de politicieni care prin acţiuni sau declaraţii să întoarcă spatele progreselor înregistrate până în prezent”, spune Daniel Buda.