monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cluj Arena în faliment. 26 de foşti angajaţi au de primit salarii compensatorii în valoare totală de 188.547 lei.

Cluj Arena SA avea la finalul anului trecut active imobilizate de 1.207.418 lei şi creanţe de 3.077.889 lei.

Cluj Arena în faliment. 26 de foşti angajaţi au de primit salarii compensatorii în valoare totală de 188.547 lei.

Cluj Arena SA, societatea care a administrat stadionul cu acelaşi nume până în urmă cu aproximativ un an, a intrat direct în faliment pe 23 august 2017.

În cererea introductivă, debitoarea a precizat că “se află în stare de insolvenţă iminentă, întrucât fondurile băneşti disponibile sunt insuficiente pentru plata datoriilor exigibile în sumă de 15.115.085,46 lei, către bugetul local al Municipiului Cluj-Napoca, a sumei de 10.834.612,82 lei, reprezentând TVA ajustare clădire, către bugetul de stat”, scrie supervizor.ro.


Cu o zi întârziere, lichidatorul judiciar provizoriu PRESTIGIU SPRL (Marinela Corina NUNA) a publicat tabelul preliminar al creanţelor, document care prezintă o masă credală de 29.051.778,14 lei. Fiscul deţine o creanţă teoretic garantată de 10.836.786 lei (plus una bugetară de 2,28 milioane lei), numai că practic nu se poate ca garanţiile deţinute să acopere întreaga sumă.

Interesant este faptul că în tabel apar 26 de foşti angajaţi şi membri CA, cu o sumă totală de 188.547 lei, adică o medie de aproximativ 7.250 lei/persoană, iar lichidatorul precizează (de două ori) în raportul privind analiza creanțelor că este vorba de “salarii compensatorii“. Dacă mai există fonduri şi, desigur, dacă lichidatorul ştie ce trebuie să facă şi este dispus să întocmească nişte documente, banii pentru acoperirea creanţelor salariale ar putea fi obţinuţi de la Fondul de Garantare.


Marinela Corina NUNA a convocat Adunarea Creditorilor pentru data de 23 octombrie 2017, ora 11, dar pe ordinea de zi nu este niciun punct legat de debitoare, ci doar confirmarea lichidatorului judiciar şi stabilirea onorariului, pretenţiile practicianului fiind de 3.500 lei/lună plus 7% din sumele atrase la masa credală.

Lichidatorul nu pomeneşte nimic de raportul privind cauzele insolvenţei/falimentului, deşi avea obligaţia de a depune acest document la dosar în termen de 40 de zile de la deschiderea procedurii, aspect precizat şi în sentinţa din 23 august 2017. Probabil aşteaptă să vadă dacă va fi confirmat în funcţie!


Conform bilanţului, Cluj Arena SA avea la finalul anului trecut active imobilizate de 1.207.418 lei şi creanţe de 3.077.889 lei… cam cât veniturile cumulate din ultimii 3 ani! Asta înseamnă că în cea mai optimistă variantă s-ar putea acoperi 13-14% din masa credală…. iar Primăria lui Boc nu va primi niciun leu! Într-un raport de activitate, PRESTIGIU SPRL precizează că “Primăria Municipiului Cluj-Napoca a comunicat faptul că debitoarea figurează în evidenţe cu bunuri mobile supuse impozării, respectiv două mijloace de transport“.

Următorul termen de judecată în Dosarul de faliment nr.443/1285/2017 este programat pe 8 noiembrie 2017.

Etichete: cluj arena faliment