Actualitate
Vremea se răceşte. La munte, lapoviţă şi ninsoare. PROGNOZA METEO pentru sfârşitul săptămânii
Vineri, în vestul, nordul şi centrul ţării, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit la această dată, cu temperaturi mai coborâte decât cele din intervalul precedent, maxime cuprinse între 10 şi 16 grade, informează ANM.
În vestul, nordul şi centrul ţării, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit la această dată, cu temperaturi mai coborâte decât cele din intervalul precedent, maxime cuprinse între 10 şi 16 grade. În sud şi în sud-est, valorile termice se vor situa peste cele specifice perioadei, maximele urmând să atingă 25...26 de grade, în zona de câmpie.
Va ploua în Banat, Transilvania, la deal şi la munte şi izolat în restul teritoriului. Seara şi noaptea, înnorările se vor accentua; ploile se vor extinde ca arie şi vor cuprinde Oltenia, Muntenia, sudul Transilvaniei şi jumătatea de sud a Moldovei, unde local, cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi izolat 30 l/mp; pe arii restrânse, vor fi posibile descărcări electrice. La munte, îndeosebi la înălţimi mai mari de 1700 m, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări pe crestele montane, iar spre sfârşitul intervalului şi pe litoral. Temperaturile minime vor avea valori de la 2...4 grade în depresiuni, până în jur de 13 grade, pe litoral.
La munte vremea se va răci. Cerul va avea înnorări şi va ploua, iar la altitudini în general mai mari de 1700 m, în special în a doua parte a intervalului, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi izolat 30 l/mp. Vântul va prezenta intensificări, cu viteze mai mari pe creste.
Sâmbătă, în regiunile sudice şi de sud-est, vremea se va răci accentuat, iar în restul teritoriului, temperatura aerului va avea valori apropiate de cele din intervalul anterior, sub cele normale la această dată. La nivelul întregii ţări, vor fi maxime cuprinse între 8 şi 16 grade şi minime între 2 şi 9 grade, mai ridicate în Deltă şi pe litoral. La munte, în general, la înălţimi de peste 1500 m, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare cu depunere de strat consistent de zăpadă la altitudini mari. În celelalte zone, cerul va fi variabil şi doar izolat va ploua slab. Vântul va avea intensificări în sud-estul ţării şi pe crestele montane cu viteze la rafală de peste 55-60 km/h, iar în rest va fi slab şi moderat.
Duminică cerul va avea înnorări şi va ploua pe arii extinse în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii Orientali şi izolat în Munţii Banatului. Cu precădere la altitudini de peste 1800 m, vor predomina ninsorile. Vântul va prezenta intensificări, cu viteze mai mari pe creste. Temperatura aerului va marca o creştere uşoară faţă de ziua precedentă.