monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Sărbătoare mare în calendarul ortodox. Tradiţii şi obiceiuri de Sfânta Maria Mică

Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică, sărbătorită în 8 septembrie, este prima mare sărbătoare din Anul Nou Bisericesc şi marchează hotarul dintre vară şi toamnă, în tradiţia populară fiind cunoscută ca o zi în care sunt ascultate rugăciunile femeilor ce vor să aibă copii.

sursa foto Revista Teo

Creştinii sărbătoresc vineri, Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mică, acesta fiind primul mare praznic din anul nou bisericesc, care a început la 1 septembrie. Peste 2 milioane de români poartă numele de Maria şi Marian ori derivate ale acestora.

Naşterea Maicii Domnului, cunoscută ca "Sfânta Maria Mică", marchează hotarul astronomic dintre vară şi toamnă. De asemenea, sărbatoarea anunţă începutul unor activităţi specifice, precum culegerea unor plante şi fructe tămăduitoare, bătutul nucilor, culesul viilor, semănatul grâului, orzului şi secarei de toamnă.


Potrivit tradiţiei populare, la sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, ca de altfel la orice mare sărbătoare, nu se fac treburi gospodăreşti, nu se spală rufe, nu se face curăţenie în casă, ca să nu se atragă răul.

În popor se spune că în această zi vor fi ascultate mai ales rugăciunile femeilor care vor să aibă copii, dar şi ale celor însărcinate, pe care Maica Domnului le va ajuta să aibă o naştere uşoară. Şi cei care vor să se căsătorească se pot ruga în această zi Maicii Domnului, ca să-şi găsească perechea potrivită.


În această zi, credincioşii ţin candelele aprinse în dreptul icoanei Fecioarei Maria şi împart din fructele toamnei pentru morţi.

De asemenea, sărbătoarea anunţă începutul unor activităţi specifice, precum culegerea unor plante şi fructe tămăduitoare, bătutul nucilor, culesul viilor, semănatul grâului, orzului şi secarei de toamnă.


Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate Sfintei Fecioarei Maria.