monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Untold 2017. Cele mai intense experienţe la festival. În care dintre cele patru zile te-ai distrat cel mai tare?

Untold 2017 a avut momente incredibile pe care atât publicul cât și artiștii le-au trăit la intensitate maximă.

Cei peste 330.000 de oameni care au călcat tărâmul festivalului au trăit experințe unice la Untold.

Prima zi


Artista daneza, MØ a fost pentru prima dată în România și a declarat încă înainte de show că știe de la alți artiști numai lucruri bune despre publicul Untold. DJ-ul american, Dillon Francis a fost unul dintre artiștii cei mai așteptați de către fanii festivalului Untold. În momentul în care a urcat pe scenă, Dillon Francis a îmbrăcat tricoul echipei de suflet a orașului Cluj-Napoca, Universitatea Cluj. Pe Dragon’s Nest au urcat și cei doi DJ, Axwell & Ingrosso, aflați în topul preferințelor fanilor festivalului.

A doua zi


Artista Ellie Goulding a urcat pentru prima dată pe o scenă din România, iar la finalul show-ului, fascinată de căldura fanilor, a declarat că abia așteaptă să se reîntoarcă aici. DJ-ul olandez Don Diablo a fost unul dintre artiștii doriti de fanii festivalului Untold. Impresionat de numărul mare de fani, dar și de energia lor, artistul a repetat de mai multe ori, în limba română, „Te iubesc România”. O bucurie incredibilă s-a declanșat în momentul în care cei doi frați, Dimitri Vegas & Like Mike au urcat pe scena principală, Dragon’s Nest. Una dintre surprizele plăcute ale serii a fost showul trupei Vama, care a concertat la scena principală în fața a zecilor de mii de tineri din întreaga lume, făcându-și în acest fel debutul pe scena festivalurilor internaționale.

Ziua a treia


Cea de-a treia zi a festivalului Untold, ziua în care Armin Van Buuren a urcat pe Dragon’s Nest, a adus în tărâmul plin de magie peste 90.000 de participanți. DJ-ul olandez, atât de mult iubit de fanii din România, Armin van Buuren a stat pe scenă aproape 5 ore, iar la finalul show-ului s-a închinat în semn de respect în fața participanților care au rămas până la ora 8 dimineața pe stadion și le-a spus în limba română “România, vă iubesc!”. Show-ul lui Armin van Buuren a fost transmis live integral pe pagina de facebook a festivalului Untold, dar și pe pagina artistului, unde peste 30 de milioane de oameni din intreaga lume l-au urmarit pe artisul olandez, in direct, pe scena de la Cluj.

Despre ziua 4 citeşte aici