monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Primăria verifică semnăturile pentru desfiinţarea parcului

Desfiinţarea recentă a locului de joacă de pe strada Grigore Alexandrescu stârneşte în continuare reacţii aprinse şi există suspiciuni că unele semnături ar fi false.

Primarul Sorin Apostu a declarat ieri că Poliţia Locală a început cercetări în acest caz, verifică fiecare semnătură, iar cei care le-au falsificat vor răspunde penal. „Asta se întâmplă când oamenii îi lasă pe cei mai agresivi în faţă. Avem şi exemplul parking-ului din Mărăşti, de pe Aurel Vlaicu, unde zece oameni au făcut legea pentru alţi 200. Şi în cazul locului de joacă, nimeni nu a sărit în ajutorul nostru şi nimeni nu a spus «stop, locul este bun, noi dorim acel loc de joacă». Vrem să arătăm că cei care umblă cu semnături false, cei care se erijează în rolul de justiţiari ai blocurilor pot răspunde penal”, a spus ieri primarul Clujului.

Edilul a ţinut să sublinieze că Primăria nu are o „listă neagră a parcurilor”, aşa cum se tem unii clujeni. „Nu există nici o listă neagră a locurilor de joacă din oraş. Noi am luat toate semnăturile, iar Poliţia Locală merge la fiecare apartament în parte şi întreabă oamenii dacă într-adevăr au semnat. O să decidem ce se va întâmpla după ce vom afla ce vor oamenii”, a mai adăugat primarul Apostu.

Vă reamintim că monitorul a semnalat că pe site-ul domnuleprimar.ro mai mulţi cetăţeni s-au declarat nemulţumiţi de modul în care Primăria a tratat problema desfiinţării locului de joacă.

Adriana Popescu-Ţigănea spune pe domnuleprimar.ro că persoanele în vârstă au început să facă petiţii pentru închiderea altor locuri de joacă. „Aflu cu surprindere că după desfiinţarea parcului din Grigore Alexandrescu toţi pensionarii sar cu petiţii să se închidă locurile de joacă pentru copii, inclusiv cel de pe strada Meziad. De ce, pentru că e gălăgie? Copiii din parc fac gălăgie ziua, sunt copii de la 6 luni la 10 ani în parc. Unde să mergem cu ei? Câtă gălăgie fac copiii? Poate aţi dori ca părinţii cu copii să stea doar în ghetouri, să nu fie nimeni deranjat, să fie totul capitonat?”, se întreabă Adriana Popescu. Un alt clujean supărat este şi Rareş Lucaciu. „Domnule primar, cum aţi putut aproba desfiinţarea parcului de pe Grigore Alexandrescu? Din cauză ca poliţia nu îşi face datoria şi unii pensionari supăraţi pe viaţă au semnat o hârtie pe care, am înţeles că sunt şi semnături false”, a reclamat Lucaciu pe acelaşi site menţionat. Locul de joacă de pe strada Grigore Alexandrescu a fost închis acum câteva zile, după ce în jur de 70 de locatari din vecinătate s-au plâns de gălăgia făcută de tineri pe timp de noapte.