Actualitate
Blocarea posturilor din administraţia publică centrală. Tudose: În administraţie sunt cereri de angajare-purtător de ştampilă, de semnătură, de program
Guvernul discută, în şedinţa joi, o ordonanţă pentru blocarea posturilor din administraţia publică centrală, măsura fiind confirmată de premierul Mihai Tudose, care a spus că va exista posibilitatea ca, pe bază de memorandum, miniştrii să poată să face angajări.
"Am văzut pe diverse surse că blocăm toatã administraţia. Nu. Există un proiect în acel Cod Administrativ care, da, va dori să blocheze angajări în sistemul de stat, dar cu excepţii. Excepţiile prevăzute în acel proiect fiind şi la înalţii funcţionari publici, fiind şi în anumite zone sensibile şi având şi posibilitatea ca în orice moment ministrul de profil pe baza unui Memorandum justificat să poată să facă angajări pentru că nu putem bloca orice angajare în condiţiile în care, ştiu eu, la o staţie de pompieri, ca să dau un exemplu, sau la un dispensar sau la o şcoală se pensioneazã doi-trei oameni şi nu mai angajează", declara Mihai Tudose, în 10 iulie.
Premierul a mai spus atunci că scopul măsurii este eficientizarea actului de administraţie publică, precizând că blocarea posturilor va permite efectuarea unei analize, deoarece "au crescut structuri şi structuleţe pe peste tot".
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor a cerut , pe 11 iulie, exceptarea sistemului administraţiei penitenciare de la aplicarea ordonanţei de guvern prin care sunt blocate concursurile de ocupare a funcţiilor vacante în sectorul public, calificând măsura drept "un dezastru".
Premierul Mihai Tudose a declarat, joi, că nu va fi dat nimeni afară din administraţia centrală, dar că aparatul birocratic a devenit din ce în ce mai mare, fiind zilnic "sunt cereri de sute şi sute, mii de oameni: purtător de ştamplilă, de semnătură, de program pe uşă şi aşa mai departe".
"Astăzi vom lua în discuţie spre aprobare acel celebru act privind măsuri privind administraţia centrală. Nu dăm pe nimeni afară. Pur şi simplu se blochează angajările şi încercăm şi vom reuşi să eficientizăm actul administrativ. Dacă este vorba de reorganizare este vorba de descentralizare. A devenit aparatul birocratic din ce în ce mai mare şi se angajează în fiecare zi, sunt cereri de sute şi sute, mii de oameni: purtător de ştampilă, de semnătură, de program pe uşă şi aşa mai departe", a declarat premierul Mihai Tudose.
El a mai spus că va fi "un inventar foarte clar a celor care lucrează astăzi pentru şi la stat".
Guvernul discută, în şedinţa joi, o ordonanţă pentru blocarea posturilor din administraţia publică centrală. Mediafax