monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ce spune Durex despre PREZERVATIVELE SPARTE ȘI EXPIRATE găsite în magazinele din Cluj?

Reprezentanții Durex spun că au luat la cunoștință din mass-media situația referitoare la prezervativele sparte și expirate puse în vânzare în Cluj, reclamată de un consumator.

"Ca urmare a verificărilor compania aduce la cunoștința publicului larg că prezervativele Durex Extra Safe aferente celor patru loturi identificate de autoritățile din Cluj nu au fost produse și nici puse pe piață de către Durex, acestea fiind produse contrafăcute. Durex își exprimă interesul pentru un dialog deschis cu autoritățile și consumatorii pentru a preveni și stopa fenomenul produselor contrafăcute și stă la dispoziția acestora pentru orice informații necesare pentru a facilita investigațiile", se arată într-un comunicat al companiei.

"Mai mult, compania susține autoritățile vamale românești prin derularea periodică de sesiuni de instruire a personalului în vederea creșterii gradului de conștientizare asupra acestei probleme, dar și a identificării și confiscării produselor contrafăcute", mai spun aceștia.


"Calitatea și siguranța produselor, precum și sănătatea oamenilor, reprezintă o prioritate majoră pentru Durex compania fiind implicată în mod activ în lupta împotriva celor care pun pe piață produse contrafăcute și a celor care îî sprijină. Prezervativele autentice Durex sunt de calitate superioară, acestea trecând print-un proces amplu de testare a siguranței și calității înainte să ajungă pe piață și la consumatori", au mai spus aceștia în documentul citat.

Sute de prezervative contrafăcute şi expirate au fost comercializate în magazine din Cluj-Napoca. Detalii despre acest scandal aici.