Actualitate
Consiliul Judeţean cumpără noi turnicheţi la Cluj Arena
În ziua în care a anunţat că stadionul este pregătit pentru amicalul cu Chile, Consiliul Judeţean Cluj lansa două anunţuri de achiziţii publice pentru piese de schimb în ceea ce priveşte sistemul de control acces turnicheţi şi pentru echipamentele parcării subterane.
În 8 iunie, Consiliul Judeţean Cluj lansa un anunţ de achiziţie directă pentru piese de schimb pentru echipamentele parcării subterane a stadionului Cluj Arena şi piese de schimb pentru sistemul de control acces turnicheţi.
Valorea estimată a ambelor contracte se ridică la suma de 47.283 lei fără TVA (10.500 de euro), sursa de finanţare fiind bugetul Consiliului Judeţean Cluj. Contractele vor fi valabile până la finalul anului.
Potrivit caietului de sarcini, în ceea ce priveşte echipamentele parcării subterane se va cumpăra un eliberator de tichete şi două bariere. Perioada de garanţie este de minim 2 ani, la fel ca şi pentru turnicheţi.
În caietul de sarcini se prevede achiziţionarea de turnicheţi tip AX500, fabricat în întregime din oţel inoxidabil. Terminalul este compatibil cu cititoare de tichete cu coduri de bare, iar un scanner pentru tichete citeşte codurile de bare în orice format indiferent de poziţia în care tichetul este apropiat de fasciculul de raze. Are o capacitate de aproximativ 1500 de persoane pe oră, potrivit specificaţiilor tehnice.
În urmă cu câteva zile, Consiliul Judeţean spunea că stadionul este pregătit pentru amicalul României cu Chile şi că au fost luate toate măsurile de securitate.
“Consiliului Judetean Cluj, în calitate sa de proprietar si administrator al arenei-gazdă, a luat o serie de măsuri sporite de securitate. S-a luat, astfel, decizia ca primul control amănuntit să aibă loc într-un perimetru aflat la circa 25-30 de metri distanţă fată de stadion. Totodată, din dorinţa de a asigura accesul în condiţii optime pe Cluj Arena, reprezentanţii Direcţiei de Administrare şi Exploatare a Stadionului Cluj Arena îi anunţă pe iubitorii fotbalului că accesul în incinta stadionului va fi permis în ziua meciului începând cu ora 19.00”, se arăta într-un comunicat de presă al instituţiei.
Încă de la inaugurarea stadionului în 2011 presa semnala că sistemul de acces cu turnicheţi implementat pe stadionul Cluj Arena nu a funcţionat în parametri normali.