monitorulcj.ro Menu
Actualitate

10 minciuni cu care ungurii vor să ne fure Ardealul

Într-o conferinţă la Bucureşti, academicianul Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, a identificat 10 teme folosite de istoricii şi politicienii din Ungaria pentru a decredibiliza istoria Transilvaniei şi pentru a justifica pretenţiile teritoriale.

- Autonomiile au fundament istoric şi ele trebuie promovate dincolo de statul naţional, dar în afara Ungariei, Ungaria istorică este un pământ sfânt, alt slogan care a apărut şi care trebuie reînviat politic.

- Istoria românilor este o istorie recentă, românii fac parte dintre popoarele fără istorie, incluse parţial în monarhia habsburgică şi apoi în dubla monarhuie austro-ungară.


- Termenul de valah nu este sinonim cu termenul de român, aspect împrumutat din necesităţi practice şi de statul vecin Serbia.

- Ardealul nu este România, pentru că face parte din România de mai puţin de 100 de ani, iar din Ungaria a făcut parte de o istorie întreagă şi legăturile istorice sunt mai puternice cu Ungaria, decât cu România.


- Numele Iancu de Hunedoara este incorect, el trebuie numit Ioan, pentru că îl chema Ianoş. Absolut fals.

- Sunt voci în cultura românească care cer schimbarea imnului de stat. Ele sunt preluate şi se spune că imnul trebuie schimbat pentru că evocă personalităţi străine de cultura noastră, de pildă sintagma Mihai, Ştefan, Corvine. Corvinii ar trebui scoşi din imn, iar ei spun că de-aia trebuie schimbat imnul.


- Numele oraşului Cluj Napoca: pe baza unei poziţii a unui coleg de la Bucureşti, a apărut în Ungaria ideea că Napoca este un termen ceauşist, inventat în 1974, şi ar trebui eliminat. Este o sintagmă cu o vechime de peste 2.000 de ani, avem izvoare de când era un sat dacic, apoi a devenit Napoca, care e cel mai vechi municipiu de pe teritoriul României, a fost făcut la începutul domniei lui Adrian şi are acte în regulă. Ei preiau din arsenalul informaţiilor noastre, trunchiate şi bine dirijate.

- În fine, transilvănenii nu au dorit unirea din 1918. A fost imediat preluat şi tradus în mai multe limbi străine, pentru momentul 2018, când opinia publică din Germania, din Franţa, din statele anglofone să fie pregătită că actul Unirii s-a făcut peste voinţa locuitorilor români transilvăneni”.


Guvernul de la Budapesta a înființat un departament special, denumit Trianon 100, care a început deja să contracareze acțiunile preconizate de România pentru aniversarea, în anul 2018, a 100 de ani de la Marea Unire. Acest avertisment sever a fost lansat de Academia Română.

Academicianul Ioan Aurel Pop, rectorul Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, a anunțat că noul departament creat de Executivul de la Budapesta ar urma să aibă activitate maximă la momentul în care Ungaria va comemora 100 de ani de la semnarea Tratatul de la Trianon, adică în anul 2020. Până atunci, departamentul Trianon 100 a inițiat o campanie care să submineze acțiunile României de aniversare, în anul 2018, a Marii Uniri.


"În limba maghiară și în limbi de circulație internațională, nu și în limba română, se distribuie informații care pregătesc opinia publică pentru ceea ce va urma. Opinia publică anglofonă și hispanofonă va afla că istoria românilor este istorie recentă, că românii fac parte dintre popoarele fără istorie, că termenul de valah nu este sinonim cu cel de român - idee prezentă de altfel și în Serbia, că Ardealul nu este România - pentru că face parte din România de mai puțin de 100 de ani și are legături istorice cu Ungaria decât cu România, că ungurii sunt civilizatorii bazinului carpatic. Trebuie să vă reamintesc că Ungaria e o ţară care-şi întăreşte identitatea sub un guvern de dreapta, cu colaborări de extremă dreapta. În Ungaria s-a creat recent un departament de stat care se numeşte Trianon 100 din care fac parte şi cetăţeni români şi care pregăteşte momentul de apogeu 2020. Cu mult timp înainte şi va acţiona şi după momentul acela: aniversarea unui secol de la Tratatul de la Trianon", a spus Pop, potrivit Gândul.info.

Războiul informaţional al Ungariei vs. creierele tabula rasa

Rectorul UBB, a arătat că în contextul în care astăzi lumile „se reconstruiesc pe criteriul adevărului”, adevăr care a ajuns să constea în ce crede orice om de cuviinţă că este bine sau este rău, există pericolul generaţiilor care din lipsă de cunoştinţe, pot fi bombardate cu orice informaţie: „Receptorul de astăzi e mai mult ca altădată tabula rasa. Vă amintiţi de sloganul „nu acumulare de cunoştinţe, ci know how”. Ceea ce creează un prilej extraordinar, orice lucru pe lumea asta are şi dublu tăiş: generaţii de oameni care nemaiavând cunoştinţe acumulate în cel mai bun computer pe care îl avem la ora actuală şi care este creierul omenesc, pot fi bombardaţi cu orice. Dacă comunicatorul ştie să o facă cu inteligenţă”.

„Ungaria e o ţară care îşi întăreşte identitatea, sub un guvern de dreapta, cu colaborări de extremă dreapta, dar nu e singura ţară din regiune care face asta, o fac şi cehii, o fac şi slovacii, şi polonezii. Ei folosesc în acest moment aspecte care privesc identitatea Transilvaniei – ardelenismul şi modalitatea de a construi o nouă ţară pe temeiuri istorice, invocându-se existenţa principatului autonom al Transilvaniei. Dintre aceste idei câteva m-au frapat”, a arătat Ion Aurel Pop.

Ioan Aurel Pop a precizat că, spre deosebire de Departamentul Centenar, înființat de Guvernul României, Departamentul Trianon 100 are un buget aprobat, iar din acest Departament cu sediul la Budapesta "fac parte și cetățeni români".

Rectorul de la Cluj a explicat că există o singură soluţie pentru a contracara aceste manipulări propagandistice: „Toate aceste lucruri, pe fondul unei lipse crase de cunoştinţe, al unor lecturi fragmentare, prind contur. Pentru a putea răspunde acestor provocări, e nevoie să ne cultivăm cel mai important obiect pe care îl avem în dotare, şi anume creierul omenesc. Pentru asta e nevoie de educaţie serioasă, de grija pentru educaţie pe care noi se pare că nu o mai avem”.