monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un ucrainean a fost condamnat la închisoare după ce a încercat să mituiască un poliţist

Un cetăţean ucrainean a fost condamnat la un an şi patru luni de închisoare, pentru mituirea unui poliţist, pe care a încercat să-l convingă să îl lase să treacă graniţa, în România, cu mai multe baxuri de ţigări.

"Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat apelul declarat de către inculpatul Filip Roman, cetăţean ucrainean, împotriva sentinţei penale din 22.02.2017 a Tribunalului Maramureş - Secţia penală, prin care fusese condamnat la pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare cu executare, în regim de detenţie, pentru comiterea infracţiunii de dare de mită. Hotărârea este definitivă", se arată într-o informare transmisă, marţi, de Direcţia Generală Anticorupţie (DGA).

Potrivit Biroului de informare şi relaţii publice al Curţii de Apel Cluj, bărbatul, aflat la Penitenciarul Gherla, trebuie să achite şi cheltuieli judiciare în favoarea statului român.


"Stabileşte în favoarea Baroului Cluj suma de 130 lei, onorariu parţial avocat din oficiu (...). Obligă apelantul să achite în favoarea statului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare', se arată în motivarea hotărârii pe scurt, transmisă, marţi.

Conform DGA, bărbatul i-a propus poliţistului român câte 50 de euro pentru fiecare bax de ţigări pe care le va trece în România.


"La data de 21.10.2016, un agent de poliţie din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei a sesizat Direcţia Generală Anticorupţie (D.G.A.) - Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Maramureş cu privire la faptul că Filip Roman, cercetat deja într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu ţigări, l-a contactat telefonic şi i-a propus să îi faciliteze introducerea ilegală în România, din Ucraina, peste frontieră verde, în mod repetat, a unor cantităţi de câte 5 bax-uri de ţigări. În schimb, Filip Roman i-a promis poliţistului că îi va remite suma de 50 euro pentru fiecare bax transferat peste frontieră în modul indicat, imediat după recepţionarea cantităţilor de ţigări menţionate. Cu toate că funcţionarul a refuzat categoric oferta, Filip Roman a insistat, contactându-l din nou, în aceeaşi zi, cu acelaşi scop", se mai arată în informarea DGA.

Potrivit sursei citate, în zilele de 1 şi 5 noiembrie 2016, Filip Roman s-a întâlnit cu agentul de poliţie, i-a cerut din nou să îl sprijine în mod oneros pentru derularea mai multor activităţi de contrabandă şi i-a indicat în teren locul pe unde preconiza a derula traficarea transfrontalieră a ţigărilor, aflat în aria de competenţă a Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei.


Pe data de 16 noiembrie 2016, bărbatul a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, în stare de arest preventiv.