monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Accident grav în localitatea Măcicaşu

Un accident rutier soldat cu rănirea gravă a unei persoane a avut loc miercuri, în localitatea clujeană Măcicaşu.

Accident grav în localitatea Măcicaşu

La data de 29.03.2017, ora 21:00, pe strada Principală, din comuna Chinteni, localitatea Măcicașu, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea gravă a unei persoane.

Un tânăr, de 19 ani, din comuna Chinteni, în timp ce conducea autoturismul pe strada Principală, din localitatea Măcicașu, pe fondul neadaptării vitezei la schimbarea direcției de mers, a pierdut controlul autoturismului, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil din zonă și cu un copac.


“Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a conducătorului auto, care a fost transportat  de către echipajul ambulanței la Clinica UPU 1 Cluj-Napoca. În urma verificărilor, s-a constatat că tânărul nu avea permis de conducere. Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs coliziunea și luarea măsurilor legale”, spun reprezentanţii IPJ Cluj.

Etichete: accident rutier