monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujul nu are Centru de Deșeuri, dar are o strategie a gunoaielor. Documentul, plin de greșeli și erori de logică. Boc: Asta este realitatea, nu am putut s-o cosmetizăm

Clujul are, de ieri, o strategie actualizată privind gestionarea deșeurilor. Documentul, care se întinde pe 54 de pagini, este plin de greșeli, erori de logică, date inexacte, contradicții în termen. Este o strategie care enumeră obiective mărețe care se vor implementa şi care, în egală măsură, spune că nu se poate realiza nimic din ceea ce se propune.

Consilierii locali au votat ieri în ședință modificarea documentului "Strategia locală privind dezvoltarea și funcționarea serviciului de salubrizare și de gestionare a deșeurilor la nivelul municipiului Cluj-Napoca", care își propune, în mare, implementarea unui sistem de colectare a deșeurilor prin intermediul platformelor subterane.

"Acest sistem nou va asigura colectarea deșeurilor menajere la un nivel mai performant decât actualul sistem, având un impact vizual minim, o eficientizare a utilizării spațiului la cote ridicate, confort urban și arhitectural corespunzător anului 2016 (!?), elimină riscul vandalizării și furtului recipienților, a animalelor fără stăpân la punctele gospodărești, precum și a sustragerii deșeurilor reciclabile", se menționează în documentul citat.


Erori de logică și date vechi din 2013

Consilierul local Corina Croitoru a fost prima care a atras atenția asupra nenumăratelor greșeli din document.

"Am parcurs documentul cu mare interes şi mare dezamăgire. Constat că este plină de contradicţii şi informaţii neactualizate. Din punctul meu de vedere, este un elogiu adus neputinţei. Este o strategie care ne spune că vom realiza sau că trebuie realizăm ceva şi care în egală măsură spune că nu se poate realiza ceea ce se propune. Sărim peste erorile materiale, nenumărate, de tipul strada «Ciprina Porumbescu», «infrastructure», peste erorile de logică de tipul «anul 2018 constituie un instrument important elaborat ..». Nu ştiu cum poate cineva să-i datoreze un an ca instrument. Nu înţelege de ce o strategie actualizată în decembrie 2016 ia ca reper anul 2013 pentru populaţia stabilă. Nu înţeleg de ce ne raportăm la populaţia stabilă şi nu la cea activă, în condiţiile în care oraşul nostru câştigă 80.000 de studenţi în plus pe care nu îi ia în calcul", a spus aceasta.


Centru de Deșeuri nu, stație de transfer nu, stație de compostare nu

În document se mai precizează că municipiul Cluj-Napoca își propune să atingă procentul de reciclare de 50% din cantitatea deşeurilor până în 2018, după care funcționarii publici recunosc în aceeaşi strategie că nu există staţie de transfer, nu există staţie de compostare, Clujul nu are staţie de tratare mecanic-biologică, ci doar o staţie temporară la Pata Rât adminsitrată de RADP.

"Ne propunem ca obiectiv colectarea selectivă pe cote, pe fracţii, care să fie atins până în 2018, dar recunoaştem că avem nişte contracte valabile până anul viitor cu nişte operatori de salubritate care nu doresc să investească în propriile utilaje fiindcă nu sunt siguri că vor câştiga licitaţiile. Atunci, cum ne propunem noi să colectăm selectiv? Vă dau un exemplu care chiar m-a durut. Ştiaţi cum se recuperează rulajul rezultat din urma lucrărilor realizate de clujeni? Lemnul rezultat din înlocuirea tocurilor de uşi şi ferestre, a uşilor, a parchetelor sau duşumelelor, a reparaţiilor la acoperişuri, acesta se recuperează în proporţie de 95% de către oamenii săraci care îl utilizează ca şi combustibil. Refuz să votez o strategie în care aceasta este o soluţie. Este totuşi o strategie elaborată de 18 specialişti, din care unul a lucrat la Garda de Mediu, ar trebui să aibă reale competenţe în domeniu", a mai spus Corina Croitoru.


Boc arată cu degetul spre Consiliul Județean

Primarul Emil Boc a precizat în ședință că această strategie este importantă pentru implementarea în Cluj-Napoca a sistemului de colectare selectivă prin îngroparea punctelor gospodărești.

"Această strategie este actualizată astăzi pentru a ne permite implementarea în municipiul Cluj-Napoca a sistemului de colectare selectivă prin îngroparea punctelor gospodăreşti etapizat. De aceea este necesară modificarea actualei strategii din Cluj-Napoca. Avem un model pe strada Luceafărului. Deja avem 40 de puncte gospodăreşti care se află în procedură de lucru pentru implementarea sistemului anul acesta. Pentru fiecare punct gospodăresc avem nevoie de autorizaţie, exact cum construieşti o casă", a spus Boc.


Primarul Clujului speră ca până la finalul anului 2018 să se dea în folosință prima celulă a Centrului de Deșeuri.

"Referirea la contractele de salubritate, referirea la rampa temporară are legătură cu centrul judeţean de depozitare a deşeurilor care nu este în competenţa Primăriei. Consecinţă, până la finalizarea Centrului de Deşeuri, care probabil în 2018 va fi gata, măcar prima celulă, noi suntem obligaţi să continuăm această formulă temporară de gestionare a deşeurilor şi să evităm o criză a deşeurilor ca alte localităţi din judeţ. Contractele sunt valabile până în 2018, noi nu mai avem posibilitatea să organizăm o altă licitaţie pentru noii operatori, întrucât doar Centrul Judeţean de Deşeuri şi ADI Metropolitan va putea să organizeze licitaţia pentru noul operator. Asta este realitatea, nu am putut s-o cosmetizăm. Sperăm că această situaţie temporară să fie cât mai scurtă şi la finalul anului 2018 prima celulă să devină operaţională", a mai spus Boc.


CITEȘTE ȘI

Consilierii judeţeni consfinţesc hoţia de la Centrul de Deşeuri. Cum a ajuns o ruină să coste peste 100 milioane de euro