monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujenii au ieşit din nou în stradă, pentru a patra duminică la rând

Protestele au continuat la Cluj-Napoca pentru a patra duminică la rând. Peste 200 de pesoane s-au strâns în jurul orei 20.00 în centrul oraşului pentru a forma steagul UE.

Clujenii au protestat în a patra duminică la rând

Manifestanţii au ieşit la protest cu foi colorate sau materiale laminate cu ajutorul telefoanelor mobile pentru a realiza steagul Uniunii Europene.

Cei care au ieşit duminică în stradă şi-au argumentat gestul prin faptul că vor să-şi păzească victoria obţinută prin abrogarea Ordonanţei 13.
“Strada a ,,înregistrat o victorie de etapă în plan intern, şi o victorie uriaşă în plan extern". Am invaţat însă din experienţele anterioare că rezultatul fiecărei lupte câştigate trebuie păzit altfel il putem pierde. De aceea, stăm cu ochii pe ei!
De ce ieşim şi mâine (n.red duminică) în stradă?
În momentul acesta asistăm la o luptă a nervilor între societatea civilă şi guvern. Am câştigat doar prima rundă nu toată lupta. Ei nu cedează dar nici noi nu o vom face. Deoarece am decis ca vrem să trăim într-un stat de drept.
+ (DONE) Cerem Parlamentului respingerea in plen a ordonantei 13 si aprobarea prin lege a ordonantei 14
+ Cerem demisia tuturor artizanilor ordonantei 13: Dragnea, Tariceanu si guvernul Grindeanu;
+ Cerem coalitiei de guvernare garantii solide si un angajament ferm ca nu vor mai incerca sa promoveze proiecte legislative care contin prevederi similare cu ordonanta 13“, au explicat organizatorii evenimentului.


Vă reamintim că duminica trecută au protestat peste 3.000 de persoane în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, solicitând demisia premierului Sorin Grindeanu şi a şefilor celor două Camere ale Parlamentului, Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea.