Actualitate
Tribunalul Cluj îl obligă pe primarul Emil Boc să amplaseze plăcuţe în limba maghiară în oraş
Tribunalul Cluj a decis, marţi, să îl oblige pe primarul Emil Boc să amplaseze plăcuţe indicatoare la intrările în Cluj-Napoca şi cu denumirea în limba maghiară a oraşului, Primăria urmând să facă recurs în 15 zile.
Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Cluj, Simona Trestian, a declarat, marţi, că magistraţii au admis o cerere de amplasare a plăcuţelor bilingve formulată de Asociaţia Minority Rights.
”Tribunalul Cluj a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociaţia Minority Rights în contradictoriu cu primarul municipiului Cluj-Napoca având ca obiect obligaţia de a face. Obligă pârâtul (primarul municipiului Cluj-Napoca – n.r.) la inscripţionarea pe aceleaşi tăbliţe indicatoare a denumirii localităţii Cluj-Napoca şi în limba maternă a minorităţii etnice maghiare. Cu drept de recurs în 15 zile la Curtea de Apel Cluj”, a spus Simona Trestian.
Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Cluj, Simona Trestian, a declarat că denumirea oraşului în limbile română şi maghiară trebuie să fie pe acelaşi indicator, însă nu se precizează pe care, dacă e vorba doar de indicatoarele de la intrările în oraş sau de toate plăcuţele pe care apare denumirea oraşului.
Ea a mai afirmat că asociaţia respectivă a formulat cereri ca plăcuţele să fie inscripţionate cu denumirea oraşului şi în alte limbi, dar acestea au fost respinse.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu, a declarat că municipalitatea va face recurs la Curtea de Apel Cluj.
Asociaţia Minority Rights Cluj-Napoca a început în 2015 procesul prin care a cerut Tribunalulul Cluj să îl oblige pe primarul Enil Boc să amplaseze inscripţii şi în limba maghiară la intrările în municipiu.