monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Transilvania, în top 10 destinații mondiale care pot fi vizitate cu puțini bani

Transilvania este din nou răsfățată în ghidurile internaționale de turism.

sursa foto rpclan.com

Dacă anul trecut, Lonely Planet a declarat regiunea drept destinația de excelență, în 2015, prestigiosul ghid britanic de călătorie Rough Guides a inclus această regiune în topul 10 mondial al destinațiilor care pot fi vizitate cu un buget redus.

Concret, redactorii ghidului britanic de călătorii au realizat un clasament al celor mai interesante destinații turistice care pot fi vizitate cu un buget redus.


Pe primul loc se află orașul american Detroit, pe locul doi se află Mexicul, iar pe locul trei se află Transilvania. Publicația britanică menționează faptul că turiștii pot descoperi un stil de viață de dinaintea Revoluției Industriale, pot să asculte muzica interpretată de lăutari romi, pot să urmărească urșii din Munții Carpați sau pot să descopere de pe bicicletă vechile sate săsești din regiune. ”Deși Transilvania este aproape sinonimă cu castelul lui Dracula, există mult mai multe lucruri în această fabuloasă regiune a României care poate fi vizitată cu puțini bani”, scriu redactorii Rough Guides.

Zborurile ieftine, un avantaj consistent


De asemenea, ei menționează faptul că pot ajunge în Transilvania cu zboruri ieftine. Acest avantaj va crește și mai mult, în condițiile în care Clujul a devenit cea de-a doua poartă aeriană a României, iar creșterile numărului de pasageri și numărului de legături aeriene sunt date în principal de zboruri de tip low-cost.

”Interesul britanicilor pentru Transilvania este normal. A contat foarte mult și dezvoltarea unor legături aeriene ieftine directe. Să nu uităm că, în ultimii ani, în privința numărului de pasageri transportați de pe aeroportul din Cluj-Napoca, Londra a ocupat locul 1, iar Bucureștiul abia locul 2. Să nu credeți cumva că pasagerii care au zburat spre Londra sau spre alte orașe britanice au fost doar români plecați la muncă în Marea Britanie. Foarte mulți britanici au decis să își petreacă vacanțele în România, unde au parte de cazare decentă, mâncare bună și bere ieftină. Într-un club din Birmingham, de exemplu, o bere costă 5 lire. Cu aceeași bani, englezii pot să bea cinci beri într-un club din Cluj-Napoca sau din Sibiu”, spune expertul în comunicare Francisc Mădărășan, potrivit România Liberă.


În topul ghidului britanic Rough Guides, pe lângă Detroit, Mexic și Transilvania, se mai regăsesc destinații precum Cambodgia, Grecia, coasta maritimă a Albaniei, Filipinele, regiunea de dealuri din Texas, precum și orașele Leipzig din Germania și Adelaide din Australia.

Etichete: transilvania turisti