monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Fosta şefă a DNA Cluj, avizată favorabil de CSM pentru funcția de prim-adjunct al procurorului general

sursa foto: agerpres

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a avizat favorabil, joi, cu unanimitate de voturi, numirea Laurei Oprean în funcția de prim-adjunct al procurorului general.

Întrebată în cadrul interviului dacă din punctul ei de vedere ar trebui menținut Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) pentru România, aceasta a răspuns că obiectivele Mecanismului au fost atinse, însă decizia de menținere este una politică.

"În ceea ce privește obiectivele stabilite pentru sistemul judiciar pentru acest Mecanism de Cooperare și Verificare, consider că ele au fost atinse. Avem o consolidare instituțională legislativă, avem noi coduri, sistemul judiciar este suficient de matur, a dovedit că și-a asumat cu responsabilitate aplicarea noilor coduri, în materia combaterii corupției sunt rezultate semnificative, atât în ceea ce privește combaterea la nivel înalt, cât și combaterea micii corupții. În ceea ce privește decizia de a se menține sau nu acest MCV, este o decizie politică până la urmă. Raportat strict la sistemul judiciar, consider că obiectivele stabilite au fost atinse", a spus Laura Oprean.

Etichete: DNA cluj