monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Alimente de Crăciun pentru 22.000 de clujeni. Distribuţia începe de astăzi

Primăria Cluj-Napoca organizează, pentru al patrulea an consecutiv, distribuţia de pachete de alimente de bază către persoanele din categorii defavorizate din municipiu.

Acest proiect este suplimentar celui din fonduri europene şi oferă şansa şi altor categorii de persoane, altele decât cele prevăzute în programul european, de a beneficia de ajutoare alimentare. Prin HCL nr. 128/2016 s-a alocat suma de 1.300.000 lei în vederea achiziționării și distribuirii de alimente, de două ori pe an, cu ocazia sărbătorilor de Paște și Crăciun, către aproximativ 22.000 de clujeni (persoane cu handicap grav şi accentuat, persoane vârstnice, șomeri, beneficiari de ajutor social şi din alte categorii sociale aflate în evidenţele Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală).

Un pachet conține 7 produse alimentare: 2 litri ulei, 2 kg orez, 2 kg zahăr, 1 kg făină de grâu, 1 kg făină de mălai și 2 pungi cu paste făinoase (a 500 gr. fiecare: paste penne și tagliatele). Costul unui pachet este de 28,825 lei fără TVA.


Programul de distribuţie

Distribuţia alimentelor începe de luni, 12 decembrie 2016 şi se desfăşoară după următorul program:

Luni, Marţi, Miercuri, între orele 08,30 -15,30,


Joi, între orele 08,30 – 16,30;

Vineri, între orele 08,30 – 14,00.


De unde pot fi ridicate pachetele

Adresele locurilor de unde vor fi livrate pachetele:

1. Clubul pensionarilor Mănăştur, str. Arinilor nr 11


2. Clubul pensionarilor Mărăşti, str. Aurel Vlaicu nr. 3A

3.Clubul pensionarilor Horea, str. Horea nr.108


4. Clubul pensionarilor Grigorescu, str. Eremia Grigorescu nr. 132

5. Clubul pensionarilor Zorilor, str. Louis Pasteur nr. 77

6. Clubul pensionarilor Someşeni, str. Traian Vuia nr. 41

7. Primăria de cartier Gheorgheni, str. Băişoara nr. 4A

8. Primăria de cartier Iris, Piaţa Liebcknecht nr.7-8

Categorii de persoane defavorizate care beneficiază de pachete cu  alimente

* Persoane cu handicap grav şi accentuat;

* Pensionari cu pensii până la 700 de lei;

* Şomeri indemnizaţi (indemnizație până la 700 de lei);

* Şomeri neindemnizaţi (aflați în evidențele AJOFM Cluj ca persoane în căutarea unui loc de muncă);

* Beneficiari de ajutor social şi alte categorii de persoane beneficiare de servicii sociale, aflate în evidenţele servicilor de specialitate ale Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală,

* Invalizi, veterani,văduvele de război, persoane deportate, prizonieri, persecutaţi politic, eroi martiri ai Revoluţiei etc cu pensii şi indemnizaţii cumulatate până la 700 de lei.

Întocmirea listelor cu categoriile de beneficiari s-a făcut în baza datelor transmise de Casa Judeţenă de Pensii Cluj, Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Cluj şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj.

Toţi beneficiarii programului vor fi informaţi și prin invitaţii scrise, trimise prin poştă, să se prezinte la unul dintre centrele de distribuţie arondate pentru a ridica alimentele. Este necesar ca aceştia să se prezinte cu buletinul/cartea de identitate, în original, pentru ridicarea pachetelor.

În cazul în care anumite persoane nu se regăsesc pe listele iniţiale, dar se încadrează în una din categoriile enumerate mai sus, acestea au posibilitatea, pe baza documentelor justificative, să se prezinte la punctele de distribuţie (cel mai apropiat de domiciliu) pentru a fi trecute pe liste suplimentare, în vederea ridicării pachetelor.

Relaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0264-453056, potrivit unui comunicat al Primăriei.