monitorulcj.ro Menu
Actualitate

TRAGEDIE la Iclod! Două femei au MURIT lovite de mașină, după ce s-au spovedit – VIDEO

Un grav accident de circulație, soldat cu două persoane decedate, s-a produs luni seară, în jurul orei 20:00, pe DN1C, pe raza localității clujene Iclod.

Potrivit primelor informații, două persoane de sex feminin, în timp ce traversau DN1C, au fost izbite în plin de un autoturism marca Skoda, înmatriculat în județul Cluj, care se deplasa dinspre Cluj-Napoca spre Dej, potrivit dej24.ro

În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit două echipaje de prim-ajutor (o ambulanță și o autosanitară SMURD), dar și polițiștii.


Din păcate, una dintre victime a murit la scurt timp după impact – fără ca medicii să mai poată face ceva pentru ea, în timp ce cealaltă a fost găsită în stare critică, însă cu semne vitale. În ciuda eforturilor depuse de salvatori, rănile suferite de femeie au fost incompatibile cu viața și s-a declarat decesul, sub privirile neputincioase ale rudelor ei, aflate în apropierea ambulanței.


Se pare că cele două victime erau cumnate și ieșiseră de la biserică, acolo unde au fost să se spovedească. Pe drumul spre casă, la nici 50 de metri distanță de lăcașul de cult, s-au angajat în traversarea regulamentară a drumului național, pe trecerea pentru pietoni, moment în care au fost izbite în plin de mașină.

Potrivit IPJ Cluj, ambele victime erau din Iclod și aveau vârsta de 70, respectiv 78 ani. Conducătorul auto vinovat de producerea accidentului este un bărbat din Gherla de 32 de ani. Acesta va fi cercetat pentru ucidere din culpă.


Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a petrecut tragedia de pe raza localității Iclod.