monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Aşteptarea a luat sfârşit. Noua bază sportivă din Gheorgheni se inaugurează vineri

Cu o întârziere de câteva săptămâni, Primăria Cluj-Napoca va inaugura vineri la prânz noua bază sportivă din Gheorgheni.

Potrivit unui comunicat de presă al municipalităţii, “vineri, 2 decembrie, începând cu ora 12.00, va avea loc inaugurarea Bazei Sportive Gheorgheni (strada Alexandru Vaida Voevod), în prezenţa vicepremierului Vasile Dîncu şi a primarului Emil Boc”.

Baza a fost amenajată în capătul cartierului Gheorgheni, pe locul fostului cartodrom, printr-o investiţie comună a primăriei şi Companiei Naţionale de Investiţii.


“Este vorba de o investiţie de peste 20 de milioane de lei, pe o suprafaţă de 10 hectare. Baza de agrement cuprinde mai multe terenuri de minifotbal, de baschet, de fotbal, terenuri de tenis, un amfiteatru în aer liber, o zonă de parc de aventură, o zonă de paint-ball, piste de atletism dar şi o sală unde se pot practica sporturi indoor, în principal popice şi tenis de masă. De asemenea, a fost construită o sală multifuncţională, unde pot fi organizate evenimente”, spun reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca.

Accesul în Parcul Gheorgheni şi utilizarea terenurilor sportive vor fi gratuite, însă pentru a preîntâmpina aglomeraţia şi eventualele inconveniente, primăria va stabili un sistem de programare şi rezervare în baza căruia să se facă accesul pe terenurile de sport şi în sala multifuncţională.