Actualitate
Clujul, împânzit de noi copaci
Aproape 200 de copaci, 1800 de arbuști și 50.000 de fire de gard viu, vor fi plantați în această perioadă la Cluj-Napoca, în cadrul sesiunii de plantare de toamnă, organizată de Primărie.
Prima zonă unde au fost plantați arbori a fost str. Plevnei - 15 arțari (Acer Platanoides) și vor continua în următoarele zone:
- str. Traian Vuia - 100 tei (Tilia Europaea);
- str. Zorilor - 7 arțari (Acer Platanoides);
- str. Viilor/Sighișoarei - 3 arțari;
- str. Plopilor - 40 arțari;
- str.Primăverii - 35 arțari.
"De asemenea, în această perioadă vor fi plantate un număr de 50.000 fire de gard viu pe aliniamentele stradale pe direcția centru-cartiere, încercând să dăm curs unui număr cât mai mare dintre cererile asociațiilor de locatari. Totodată, vom planta și 1800 arbuști (specia Berberis), care vor fi amplasați în spațiile verzi de pe domeniul public din întreg orașul, pentru îmbunătățirea aspectului peisagistic urban", anunță Emil Boc, pe pagina personală de Facebook.
Unii dintre clujenii care au comentat postarea îi cer Primarului și factura de plată și îi sugerează să amplaseze și mai multe bănci, la umbra copacilor.