monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Accident în apropierea Aeroportului, sâmbătă seară. O maşină s-a răsturnat

O maşină s-a răsturnat, iar un alt autoturism a fost proiectat într-un gard în urma unui accident petrecut vineri seară în apropierea Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca.

FOTO Alex Toderean - Info Trafic Cluj / Someşeanul.ro

Evenimentul rutier a avut loc sâmbătă seară, în jurul orei 21, iar la faţa locului au ajuns echipajele medicale, de descarcerare şi poliţişti. Circulaţia după producerea accidentului, desfăşurându-se pe un singur sens, conform Someşeanul.ro.

 “Conducătorul unui autoturism care se deplasa în sensul de mers înspre Aeroport, a intrat în curbă la dreapta cu viteză neadaptată, a ajuns pe sensul contrar şi a intrat în coliziune cu o altă maşină. Maşina care a intrat pe contrasens s-a răsturnat, iar celălalt autoturism a fost proiectat într-un gard”, au precizat reprezentanţii IPJ Cluj pentru Monitorul de Cluj.


În urma accidentului, conducătoarea maşinii accidentate a suferit leziuni uşoare, conform poliţiştilor. Cercetările acestora continuă, pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor.