monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Impozitele clujenilor se scurg în buzunare “prietenoase” cu Primăria lui Boc

Un eveniment finanţat din bani publici produce profit pentru o Fundaţie privată. Primăria Cluj-Napoca nu vede nicio problemă, dar Curtea de Conturi a sancţionat Consiliul Judeţean într-o speţă similară.

Impozitele clujenilor se scurg în buzunare “prietenoase” cu Primăria lui Boc

O conferinţă organizată de Ion Novăcescu, finanţată şi din bani publici, va aduce în conturile Fundaţiei Armonia cel puţin 30.000 de lei. Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca spun că este legal ca organizatorii unui eveniment finanţat din bani publici să ceară taxă de participare. Este legal, dar imoral.

Ion Novăcescu este unul dintre abonaţii la banul public, pentru care an de an se găsesc fonduri în bugetul local. Anul acesta a primit din bugetul local 100.000 de lei pentru organizarea Berăriei Culturale, eveniment care seamănă mai mult cu nişte întâlniri între prieteni la o bere, la care participanţii îşi plătesc consumaţia, care se transformă în câştig pentru o societate comercială.


Bani publici pentru Novăcescu, banii clujenilor, tot pentru el

Indolenţa lui Novăcescu este atât de mare încât acum cere şi taxă de intrare la un eveniment organizat prin intermediul Fundaţiei Armonia şi finanţat parţial din banii clujenilor. Cetăţeanul clujean plătitor de taxe şi impozite plăteşte de două ori evenimentul lui Novăcescu: o dată prin contribuţia la bugetul local şi o dată prin plata biletului de intrare.

La ediţia din 20 octombrie a Berăriei Culturale, Novăcescu îl va avea invitat pe preotul-profesor Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie din Sibiu. De obicei, Berăria Culturală are loc la Fabrica de Bere, dar de data aceasta se va desfăşura la Casa de Cultură Studenţilor, iar biletele costă cel puţin 40 lei.


Potrivit anunţului făcut de Novăcescu, conferinţa se va desfăşura “în cadrul unui eveniment cultural și caritabil, dedicat salvării Casei Memoriale Iuliu Maniu din Bădăcin. (…) Acesta este un proiect al Fundației Armonia, susținut de Ursus și finanțat de Municipalitatea clujeană”.

Primăria găseşte baza legală, Curtea de Conturi o mai caută!

Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au precizat pentru Monitorul de Cluj că Regulamentul de finanţare nerambursabilă de la bugetul local pentru activităţi non-profit de interes general permite impunerea unor taxe de intrare pentru evenimentele organizate din bani publici.


Cu toate acestea, un raport al Curţii de Conturi – instituţia statului care verifică legalitatea cheltuirii banului public – a arătat că, într-o situaţie asemănătoare, Consiliul Judeţean a acordat “nelegal finanţări nerambursabile unor asociaţii şi fundaţii în condiţiile în care acestea au desfăşurat şi realizat activităţi care au generat profit, fiind cauzat un prejudiciu entităţii (Consiliul Judeţean Cluj – n.r.)”. Este vorba despre banii alocaţi de forul judeţean, ca finanţare nerambursabilă, pentru concertele Untold (70.000 de lei), Electric Castle (30.000 de lei) şi We Love Retro (30.000 de lei). Situaţia este, aparent, identică cu cea a finanţării de la bugetul municipiului Cluj-Napoca a eventimentelor produse de Fundaţia Armonia, patronată de Ion Novăcescu.

110.000 de lei pentru Novăcescu şi prietenii lui

Anul acesta, Novăcescu a primit 100.000 de lei din bugetul local pentru organizarea Berăriei Culturale şi “Fabrica de talente pentru Capitala Europeană a Culturii”. În aprilie, la a doua sesiune de alocări de fonduri pentru ONG-uri a depus din nou cerere, fiindu-i aprobată și de data aceasta. Novăcescu a mai primit 10.000 de lei din bugetul local pentru proiectul “Cluj-Napoca – Capitala IT-ului românesc. Conferință și Premiile IT 2016”, eveniment pentru care solicitase, cu indolenţă, 120.000 de lei.


După cum Monitorul de Cluj a mai scris, în anii trecuți, multe din evenimentele lui Novăcescu, organizate în spații ale municipalității, au fost mai degrabă chiolhanuri, având printre invitați preponderent personaje controversate în politica locală. Practic, din bani publici s-a plătit mâncare și băutură pentru invitații lui Ion Novăcescu.

La unul dintre evenimente, „Seară de vară la Palat”, desfășurat în iulie 2015, la Casino (clădire a Primăriei Cluj-Napoca), au participat aproximativ 50 de persoane, ceea ce ridică mari semne de întrebare asupra impactului. La alte evenimente, cum sunt cele desfășurate sub denumirea „Berăria culturală”, participanții îşi plătesc din buzunar consumația, care se transformă în câștig al unei societăți comerciale private.