monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Turkish Airlines a lansat ruta Cluj-Istanbul - FOTO

După Bucureşti şi Constanţa, Turkish Airlines – care a fost desemnată pentru al şaselea an consecutiv drept “Cea mai bună companie aeriană din Europa” – a lansat cel de-al treilea zbor către România pe ruta Cluj-Istanbul. Primii pasageri veniţi din Istanbul cu compania Turkish Airlines au ajuns pe Aeroportul din Cluj-Napoca joi în jurul orei 11.00.

Avionul companiei Turkish Airlines a aterizat joi dimineaţă pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj-Napoca, fiind întâmpinat cu tunuri de apă, dat fiind că este vorba de o premieră. Cu primul zbor a sosit la Cluj şi Mert Dorman, vice president sale Turkish Airlines.

“Decizia de a introduce noua rută a fost luată ca urmare a interesului şi oportunităţilor pe care le oferă această parte a României”, spun reprezentanţii companiei.


Începând cu 1 septembrie, Turkish Airlines va opera cursa Cluj-Istanbul de patru ori pe săptămână, în zilele de luni, marţi, joi şi sâmbătă, în ambele direcţii.

“Debutul zborurilor companiei Turkish Airlines este un prilej de bucurie pentru Aeroportul Internaţional Cluj, deoarece prin intermediul zborului Cluj-Istanbul Attaturk se asigură noi zboruri spre unul dintre cele mai importante hub-uri aeriene internaţionale, cu posibilităţi de conexiune spre întreaga lume. Suntem încrezători în evoluţia pozitivă pe care o va avea această rută şi ne dorim ca ea să fie apreciată de către toţi pasagerii din aria de acoperire a aeroportului. Discutăm de mulţi ani cu Turkish Airlines, ne bucurăm că astăzi se concretizează acest zbor”, a declarat David Ciceo, directorul aeroportului clujean.


Pentru început, preţul unui bilet pe ruta Istanbul-Cluj începe de la 99 de dolari şi al unuia de la Cluj la Istanbul de la 99 de euro cu toate taxele incluse.

“Ne doream de mult timp să deschidem o nouă rută în România, Cluj-Istanbul, şi ne bucurăm că în ultimii ani am avut o colaborare de succes cu Aeroportul Internaţional Cluj, care a luat toate măsurile necesare pentru ca acest nou zbor să fie posibil. Ne aşteptăm ca noua rută să îi ajute pe oamenii din România să aibă acces, printr-o singură escală, la 290 de destinaţii din toată lumea, cum ar fi Orientul Mijlociu şi Orientul Îndepărtat sau America de Nord, în loc să fie nevoiţi să facă două escale – la Budapesta sau Bucureşti. Prin această nouă rută adăugăm pe harta destinaţiilor noastre un oraş fabulos care nu este doar un centru economic foarte activ, ci şi unul fascinant din punct de vedere artistic şi cultural”, a declarat Ziya Taşkent, senior vice president of sales la Turkish Airlines.


“Consiliul Judeţean Cluj, în calitate de proprietar al aeroportului, vrea să vă ureze succes pentru deschiderea acestei lini. Sunt convins că va întări relaţiile comerciale între cele două ţări şi cele turistice. Ne bucurăm că aţi ales Clujul pentru acest lucru şi vă urăm succes şi vă aşteptăm cu drag de fiecare dată când treceţi pe aici”, a spus Marius Mînzat, vicepreşedintele CJ Cluj.

Turkish Airlines a fost fondată în 1933 cu o flotă de cinci avioane. Astăzi, este o linie aeriană de patru stele cu o flotă de 335 de avioane (pasageri şi cargo) care zboară spre 291 de destinaţii, 242 internaţionale şi 49 interne.


“Este o realizare foarte importantă pentru aeroportul Cluj având în vedere potenţialul foarte mare. Aeroportul Cluj are o istorie veche, în 1916 au aterizat primele aeronave pe această locaţie. Anul acesta facem 100 de ani de aviaţie. În perioada interbelică erau zboruri regulate, în momentul de faţă deservim toată Transilvania, anul viitor depăşim 2 milioane de pasageri. Zborul este cu atât mai important cu cât Turkish este o companie de prestigiu. Este compania care oferă cele mai multe conexiuni din Istanbul. Din acest motiv considerăm că acest zbor va avea un mare succes. Avem o creştere importantă în acest an, aşteptăm să facem 1,8 milioane pasageri. În total, avem 13 destinaţii noi. De asemenea, în luna august am avut un record, 212.000 pasageri într-o lună. În tot anul 2005 am avut 200.000 de pasageri”, a mai spus Ciceo.

La eveniment a fost prezent şi ambasadorul Turciei în România, Osman Koray Ertaş, care a spus despre Cluj că este unul din cele mai dinamice oraşe din România şi din lume şi că Turcia şi România sunt parteneri strategici.


Între cei prezenţi la eveniment s-a numărat şi prefectul de Cluj, Gheorghe Vuşcan, precum şi oameni de afaceri turci şi români.