Actualitate
Centrul de Deşeuri, mai scump cu 22,6 de milioane de euro. Câţi bani trebuie să plătească judeţul pentru dezastrul actual
Consiliul Judeţean Cluj merge mai departe cu construcţia Centrului de Deşeuri în ciuda declaraţiilor lui Alin Tişe care s-a arătat dispus să renunţe la investiţie. În acest sens, instituţia va încerca să atragă noi fonduri europene pentru a acoperi dezastrul precedent.
“Având în vedere că proiectul a fost fazat, Consiliul Judeţean va depune pentru partea a doua a proiectului o nouă cerere de finanţare. Valoarea totală a proiectului «Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în județul Cluj» – faza II este de 209.219.641 lei (aproximativ 47 milioane de euro) bani care vor proveni, în primă fază, din bugetul CJ Cluj”, spun reprezentanţii CJ Cluj.
Într-adevăr, la începutul acestui an, managerul de proiect al CMID Mariana Raţiu spunea că a primit acordul Ministerului Mediului şi a Ministerului Fondurilor Europene “să rupă proiectul în două”. Cu alte cuvinte, un constructor să finalizeze lucrările pe partea de FIDIC Galben (finalizat în proporţie de 80%, potrivit ultimelor date primite de la Consiliul Judeţean), iar un alt constructor urma să finalizeze FIDIC-ul Roşu. Raţiu mai spunea că noua conducere a Consiliului Judeţean (pe vremea preşedintelului Marius Mânzat) a decis ca tot proiectul CMID (Centru de Management Integrat al Deşeurilor) să fie un singur contract, cu un singur constructor, şi de aici ar fi survenit anularea licitaţiei din luna ianuarie pentru finalizarea investiţiei. Să înţelegem de aici că s-a revenit la ideea fazării lucrărilor?
Proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în județul Cluj” - faza II și a cheltuielilor legate de proiect va fi discutat în şedinţa de Consiliu Judeţean care va avea loc săptămâna viitoare.
11,5 milioane de euro, incompetenţa echipei de implementare
“Deja sunt estimate câteva milioane de euro, ca și costuri neeligibile, în cazul în care decidem să continuăm lucrările la depozitul de deșeuri. Sunt bani care nu se vor deconta de la UE”, spunea în luna iulie Alin Tişe, preşedintele CJ Cluj
Acele “câteva milioane de euro” s-au transformat în zeci de milioane de euro.
Potrivit proiectului de hotărâre, Consiliul Judeţean Cluj va trebui să plătească 51,5 milioane (11,5 mlioane de euro) reprezentând cheltuieli neeligibile a proiectului și TVA-ul aferent cheltuielilor neeligibile. Pe lângă aceşti bani, instituţia va mai scoate alte 2,6 milioane de lei fără TVA, reprezentând 2% contribuţia CJ din valoarea eligibilă a proiectului.
Până la rambursarea sumelor, bugetul CJ Cluj se va sărăci cu încă 128,9 milioane lei reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului şi cu alte 26,3 milioane lei reprezentând TVA-ul aferent cheltuielilor eligibile a proiectului.
Potrivit CJ, faza II a proiectului ”Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în județul Cluj” va fi finanțată prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 - 2020 (POIM).
Potrivit proiectului de hotărâre, „în faza II a proiectului se vor derula următoarele activităţi: finalizarea Centrului de Management Integrat al Deșeurilor, respectiv construirea unui depozit de deșeuri județean conform având suprafața de 7,7 ha, durata de viață de 5 ani și capacitatea de depozitare de 1.350.000 mc, finalizarea Stației de Tratare Mecano-Biologică și a Stației de Sortare, finalizarea Drumului de Acces la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor, achiziționarea de echipamente pentru stațiile de transfer, închiderea și ecologizarea depozitelor de deșeuri neconforme din judeţ, respectiv Pata-Rât, Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Dej și Huedin, construirea drumurilor de acces pentru Stațiile de Transfer Mihai Viteazu, Huedin și Gherla şi asistență tehnică în supervizarea contractelor de lucrări din cadrul proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în județul Cluj”.
Potrivit Consiliului Judeţean, contractul de lucrări în baza căruia trebuia finalizat Centrul de Management Integrat al Deșeurilor a fost reziliat în octombrie 2014, iar în prezent se derulează procedura de achiziție publică pentru proiectarea și execuția obiectivului de investiţii.
Nu înţelegem cum Consiliul Judeţean intenţionează să atragă noi fonduri europene pentru închiderea și ecologizarea depozitelor de deșeuri neconforme din judeţ, respectiv Pata-Rât, Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Dej și Huedin, în contextul în care pentru aceste lucrări există deja licitaţie şi s-au adjudecat firmele care se ocupă de aceste proiecte. Detalii aici.
2011 - valoarea întregului proiect al Centrului de Deşeuri era de 107.520.012,54 lei
2016 – valoarea fazei II a proiectului Centrului de Deşeuri este de 209.219.641 lei
Oficialii CJ Cluj au reuşit să ducă opinia publică cu zăhărelul, promiţând organizarea unei noi licitaţii încă din luna decembrie a anului trecut, apoi termenul s-a mutat pentru luna ianuarie, apoi pentru luna februarie şi tot aşa. La sfârşitul lui 2014, CJ Cluj a reziliat contractul cu antreprenorul Atzwanger, invocând executarea unor lucrări neconforme, iar în ianuarie 2015 a depus o plângere penală împotriva firmelor care execută lucrările la centru.
Mai mult, conducerea CJ Cluj a decis rezilierea contractului şi cu firma Napoca SA, firmă căruia Atzwanger îi subcontractase lucrările de construcţie a Centrului de Deşeuri. Napoca SA aparţine omului de afaceri Ioan Bene, care a fost trimis în judecată pentru dare de mită în dosarul fostului preşedinte al CJ Cluj Horea Uioreanu şi care în prezent este cercetat şi într-un dosar de spălare de bani şi evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat la 3 milioane de euro.
Între timp, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au început urmărirea penală pentru lucrări fără autorizaţie, excavări ilegale şi furt de pământ la obiectivul Centrul de Management Integrat al Deşeurilor (CMID) în judeţul Cluj.
O expertiză geotehnică relevă faptul că lucrările executate la Centrul de Deşeuri conţin grave deficienţe care pun în pericol întregul amplasament, experţii clujeni îndrăznind să numească această lucrare una “malefică”. Expertiza arată faptul că există riscul real ca întreaga construcţie să se prăbuşească.
Echipa de implementare a proiectului, aproximativ 20 de persoane, a încasat în total din noiembrie 2011 şi până în prezent 1.050.510 lei, adică peste 235.000 de euro. Din echipa de implementare a proiectului la Centrul de Deşeuri, se numără, printre alţii, Mariana Raţiu (manager de proiect), Vinicius Mărgeanu, Simona Tatomir, Ştefan Iliescu, Corina Salanţă, Sanda Oltean, Diana Coman sau Claudiu Salanţă.