monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Moarte TRAGICĂ pentru un șofer! A intrat într-un parapet, iar mașina a luat foc

Un accident rutier mortal a avut loc duminică, 17 iulie, în jurul orei 23:15.

O maşină a luat foc, duminică noapte, în urma unui accident petrecut în localitatea clujeană Tureni, iar şoferul ei a decedat, fiind prins în vehiculul incendiat.

Potrivit IPJ Cluj, bărbatul a pierdut controlul volanului şi s-a izbit cu maşina de parapeţii care separă sensurile de mers.


„În jurul orei 23,15, un bărbat de 30 de ani, din Tureni, în timp ce conducea un autoturism pe DN1E60, pe raza comunei de domiciliu, pe direcţia Turda - Cluj-Napoca şi pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu două indicatoare de semnalizare şi cu parapeţii care separă sensurile de mers”, se arată în comunicatul IPJ Cluj.

În urma impactului, autoturismul s-a aprins, iar conducătorul auto a decedat.


Potrivit unor surse judiciare, şoferul a putut fi scos din maşină doar după ce pompierii au reuşit să stingă focul.

„Valoarea pagubelor materiale a fost estimată la circa  7.000 de lei. În continuare se fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul”, au declarat reprezentanții IPJ Cluj.