OPINIE România e o altă țară

Dimpotrivă, dacă aruncăm ochii în Transilvania, respectiv în cele mai prospere orașe (Cluj, Oradea, Timișoara, Brașov etc.), vom constata, pe fondul aceluiași absenteism, victorii zdrobitoare (de circa 70 %) ale PNL (explicite sau mascate), marele și categoricul perdant de la București. Așadar, putem spune liniștiți că și Clujul e „o altă țară”.  

Nu sunt singurele paradoxuri și nici cele mai mari. Căci o sumedenie de primari „penali”, cu acuzații grave de corupție, dar neavând o sentință definitivă în procesele lor, s-au înscris în cursa pentru diverse primării și chiar le-au câștigat, ba pe unele, categoric. E cazul Liei Olguța Vasilescu de la Craiova, al lui Robert Negoiță de la Sectorul 3, George Scripcaru de la Brașov, Dorin Florea de la Târgu-Mureș și mulți alții. Însă, în acest registru, cireașa de pe tort e dată de alte două „victorii categorice” de natură să șocheze, cele ale primăriilor din Baia Mare și Râmnicu-Vâlcea. În primul caz, Cătălin Cherecheș, vechiul primar și candidat independent al orașului din nordul țării, aflat chiar acum în pușcărie (arest preventiv pentru acte de corupție), a câștigat detașat alegerile; în schimb, Mircea Gutău, de la Râmnicu-Vâlcea, tocmai executase două condamnări pentru același tip de fapte. Înțelegem de aici, printre altele, că pe românii diverselor orașe nu-i deranjează că sunt furați de primari (câtăvreme îi votează), dar tot ei declară, pe de altă parte, că principala problemă a țării este corupția. Asta nu-i „o altă țară”? Mai mult de atât, cercetările sociologice arată o mare încredere a românilor în DNA (Direcția Națională Anticorupție), dar tot ei par a nu avea deloc încredere în rezultatele muncii acesteia, adică cercetarea și arestarea primarilor corupți. Asta nu e din altă realitate?

Însă seria „mirărilor”și a „neînțelesurilor” este departe a fi încheiată. Cea mai mare prezență la vot (Giurgiu – 63,24%) este  aproape dublă în raport cu cea mai mică (Municipiul București – 33,31%) și depășește cu peste 20 de procente participarea la vot din marile orașe din centrul și nord-vestul țării. La asta se adaugă diferența mare (de peste 10%) a participării dintre sat și oraș (în favoarea satului) și prezență la vot vădit superioară în județele considerate sărace din sudul țării și din Moldova. Te poți întreba, pe drept cuvânt, ce găsesc la vot „țăranii” și „săracii” țării și ce nu caută „domnii” și „bogații” de la oraș. Asta nu e  suprarealitate?  Ce-i scoate pe „săraci” din casă: bunul simț sau frica, nesiguranța și sărăcia? Ce-i ține departe de urna de vot pe cei „bogați”: lipsa conștiinței civice sau lehamitea, neîncrederea, nepăsarea și îmbuibarea? Per total, alegerile au fost câștigate de partidul de stânga (PSD) într-o țară care trebuie să se dezvolte și să investească, pe un vot, confirmat, al persoanelor în vârstă și mai sărace și pe un fond al absentesimului accentuat chiar în orașele universitare, dezvoltate, dinamice, cu salariu mediu și PIB pe cap de locuitor ridicate. Asta nu e taman pe dos?!

A fost dat jos, sub presiunea străzii, un guvern (Ponta) ca semnal de schimbare a clasei politice după tragedia „Colectiv”, percepută atunci ca o „chintesență a răului” de proveniență politică. După șase-șapte luni de la aceste evenimente, nimeni nu mai știe și nu mai vorbește despre schimbarea clasei politice și nu pare a înțelege ce ar însemna asta. Căci aproape toți primarii în funcție au fost realeși, iar, la vârf, partidele nu și-au schimbat nici liderii, nici strategiile de lucru, nici obiceiurile. Iar despre apariția unor partide noi și candidați noi ce se poate spune? Nimic! Excepția de la București nu face decât să întărească regula, iar, pe de altă parte, Nicușor Dan, îndeosebi, și Uniunea Salvați Bucureștiul (USB) nu sunt deloc „noi” pentru bucureșteni. Nicăieri în țară n-a apărut o „față nouă” în politică (să fie aleasă) și niciun partid nou n-a prins „cheag” pentru a fi luat ca pildă măcar. Își doresc românii cu adevărat alți conducători, oameni noi și o nouă clasă politică?

Prin absenteism, prin comportament nediferențiat, prin atitudine și prin opțiuni s-a arătat limpede că nu.

Rezultatele alegerilor locale de acum arată o victorie clară a sistemului politic existent, care a reușit să găsească pârghiile prin care își păstrează privilegiile și își conservă pozițiile dominante. Cei care s-au dus la vot, s-au exprimat, dar opțiunile lor n-au produs nicio schimbare. Dar mai mult de jumătate nu s-au dus și nu știm  ce vor ei, unii ar spune că nu vor nimic, alții, că vor altceva și altcumva. E un alt subiect.

Știu, toate aceste lucruri au explicații (generale, contextuale, punctuale), dar nu vreau să le găsesc și să le dau pentru că nu merită. Argumentul cel mai puternic este prezența la vot, iar dacă și când nu ai pe cine vota, atunci găsești „să te votezi pe tine”.

În opinia mea, aceste alegeri (dincolo de jubilația victoriei unora și amărăciunea înfrângerii altora, amândouă firești) nu lămuresc nimic fundamental din ecuația politică a României, poate accentuează incertitudinea și nesiguranța.

Căci România electorală nu doar că e „o altă țară”, ci e o altă Românie”.