monitorulcj.ro Menu
Actualitate

UPDATE: Walter spune că el a cerut să fie adus în ţară

Chiar dacă obţinuse la sfâşitul anului trecut drept de rezidenţă definitivă pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite, omul de afaceri Florian Walter a declarat că el a fost cel care a decis să se predea în regim de urgenţă.

 Autor : VLAD STAVRICA / AGERPRES FOTO

UPDATE: Omul de afaceri Florian Walter a fost adus luni la Direcția Națională Anticorupție, pentru a fi audiat în dosarul preluat de la DIICOT.

Omul de afaceri Florian Walter, patronul echipei de fotbal U Cluj, a fost adus sâmbătă seară în România după ce s-a predat autorităţilor de la Dubai. Acesta a rămas în custodia Poliţiei Române sâmbătă noapte, iar duminică a fost dus la Tribunalul Prahova pentru confirmarea mandatului de arestare. În această dimineaţă, a trimis un comunicat, prin intermediul avocaţilor săi, prin care susţine că el ar fi fost cel care a solicitat să fie extrădat.


"Declar, în deplinătatea facultăţilor mentale şi respectând prevederile legale, fără a fi presat sau forţat de nimeni, că doresc să fiu predat autorităţilor competente din România, în regim de urgenţă, dat fiind că sunt căutat de către aceste autorităţi (constituire de grup infracţional, spălare de bani şi evaziune fiscală) şi fiind pe deplin conştient de consecinţele predării, drept pentru care semnez)", se arată în documentul semnat de Walter şi publicat de Dolce Sport.

Acesta mai susţine în cererea trimisă că "o persoană din ţara mea de origine încearcă să îmi preia societatea în mod agresiv, fiind expus pericolelor, atât fizic cât şi psihic! În prezent doresc să mă întorc în România, pentru a mă apăra împotriva acuzaţiilor care mi se aduc acolo şi pentru că dispun de dovezile care îmi vor arăta nevinovăţia! Doresc să mă predau autorităţilor române de bună voie", a mai scris Walter.


Citește și: Ascensiunea şi decăderea lui Florian Walter. Cum să tragi banii publici în propriile buzunare

Citește și: Patronul Universităţii Cluj, Florian Walter, este acuzat de evaziune fiscală şi spălare de bani