monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Adrian Severin, condamnat la 3 ani si 3 luni de închisoare cu executare

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis condamnarea, în primă instanţă, la 3 ani şi 3 luni de închisoare cu executare în cazul fostului europarlamentar, Adrian Severin, pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

Adrian Severin a calficat decizia instanţei drept o hotărâre “monstroasă" nu doar în raport cu "nevinovăţia" sa, dar şi în raport cu aşteptările faţă de magistraţi, precizând că va face apel.

Severin spune, pe pagina sa de Facebook, că a aflat din presă că ÎCCJ a decis, în primă instanţă, condamnarea sa în scandalul "Sunday Times" şi, deşi precizează că nu cunoaşte argumentele care au stat la baza sentinţei, critică hotărârea magistraţilor.


"Consider că hotărârea este monstroasă nu doar în raport cu nevinovăţia mea dovedită şi pe care o susţin cu tărie în continuare dar şi în raport cu ceea ce este de aşteptat ca nişte judecători români să facă pentru a nu pune pe umerii României povara unei ruşini nemeritate. Aceasta este o nouă pată pe roba magistraturii noastre. Ceea ce a început printr-o farsă jurnalistică pare a se încheia printr-o farsă judiciară. Voi face apel şi voi lupta până la capăt. Nimeni nu trebuie să conteze pe laşitatea mea", scrie Severin pe Facebook.

Fostul europarlamentar a fost condamnat la 3 ani şi 3 luni de închisoare cu executare, după ce la ultimul termen procurorii au solicitat condamnare cu închisoare pentru Adrian Severin.


Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că în perioada decembrie 2010 - martie 2011, europarlamentarul Adrian Severin a acceptat promisiunea a două persoane de a-i plăti 100.000 de euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European.

Potrivit anchetatorilor, în schimbul banilor, Adrian Severin ar fi acceptat să voteze împotriva unor amendamente ce nu corespundeau intereselor firmei pe care cele două persoane pretindeau că o susţin, acestea fiind în realitate reporteri de la "Sunday Times". La cei 100.000 de euro se adăuga şi suma de 4.000 de euro pe zi, pentru orice acte care ar fi fost efectuate de Severin în legislativul european, în legătură cu depunerea de amendamente.