monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Accident mortal în Chiuiești. O femeie a fost OMORÂTĂ de un șofer aflat în COMĂ ALCOOLICĂ

Un accident mortal de circulație, provocat de un șofer beat, a avut loc în această seară, în jurul orei 18:30, în localitatea Chiuiești.

Din primele informații, o femeie în vârstă de 69 de ani din localitatea clujeană Chiuiești, care se afla pe marginea drumului, a fost acroșată de o autoutilitară înmatriculată în județul Cluj, al cărei șofer circula pe DN18B, dinspre Dej înspre Măgoaja, potrivit site-ului dej24.ro.

În urma impactului, femeia a fost trântită la pământ, însă șoferul și-a continuat deplasarea încă câteva sute de metri. După câteva minute, acesta s-a întors la locul accidentului, speriat probabil de cele petrecute.


Șoferul, un bărbat în vârstă de 46 de ani din localitate, a fost transportat la Spitalul Municipal Dej pentru recoltarea probelor biologice. Din informațiile noastre, conducătorul auto avea o alcoolemie de peste 1,4 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul aflat la volanul autoutilitarei a declarat că a fost orbit de un autovehicul care venea din sens opus și a susținut că nu a consumat „decât o bere în cursul dimineții”, relatează sursa citată.