monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Dâncu, enervat de slugărnicia funcţionarilor publici

Vicepremierul Vasile Dâncu a declarat la un post de televiziune de ştiri că este nemulțumit de modul în care funcționarii publici din ministere înțeleg să își ducă la îndeplinire sarcinile primite de la superiori.

Vicepremierul spune că funcționarii publici din ministere își duc la îndeplinire sarcinile primite de la superiori fără să pună întrebări suplimentare, dând dovadă de un reflex de supunere irațional.

„Nu sunt la fel de optimist ca atunci când am început, dar sunt mult mai îndârjit și enervat de birocrație și de actuala stare de lucru. Mă enervează lipsa gândirii, adică mă enervează faptul că mulți funcționari publici gândesc în formule stereotipice. Ai senzația că niciodată nu s-au gândit la ce se întâmplă cu adevărat în viață. Mă enervează că funcționarii nu pun întrebări suplimentare. Când le-ai dat un ordin spun «da, șefu» și vin peste două ore cu sarcina făcută prost. Nu au fost obișnuiți să lucreze partenerial cu șefii lor. Este un reflex al oamenilor de supunere irațional. Am văzut cum își exercită autoritatea nivelul de mijloc într-un mod aberrant. Noi nu avem o strategie de planificare”, a declarat Vasile Dâncu.