monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Banda ocolitoare din Zorilor, ÎNCHISĂ! Este DIN NOU în reparaţii. Şoferii, nervoşi la culme - GALERIE FOTO

Este luna şi lucrarea la banda ocolitoare din Zorilor care îi ajută pe şoferi să evite sensul giratoriu din strada Observatorului – Calea Turzii. Nici măcar o lună de zile nu a trecut de când muncitorii au demarat lucrări de reparaţii la banda ocolitoare din Zorilor că s-au şi întors înapoi pe şantier.

Cu o lopăţică în mână şi vestele pe ei aproximativ zece muncitori lucrau cu drag şi spor miercuri, 27 ianuarie, la banda ocolitoare.

Când au văzut că sunt fotografiaţi muncitorii nu au reacţionat prea frumos: „Aşa, aşa, fă-ne poză. Da’ auzi, să mergi şi la ceilalţi din spate să le faci”, a spus un muncitor vizibil iritat de faptul că reporterul Monitorul de Cluj face fotografii.


„Pe când crezi că au terminat lucrările iarăşi îi vezi că apar pe şantier. Parcă e bătaie de joc”, a spus un şofer care aştepta în coloană.

În luna decembrie a anului trecut, mai exact în data de 29, autorităţile peticeau banda.


Atunci, la fel ca şi acum, şoferii au stat în coloană la sensul giratoriu de pe strada Observatorului – intersecţie cu Calea Turzii.

Tipic românesc, muncitorii şi-au făcut apariţia când este mai frig afară.


Citeşte şi: Banda ocolitoare din Zorilor, din nou în reparaţii - GALERIE FOTO